Un număr de 1.146 cazuri COVID cu varianta Omicron a SARS-CoV-2 au fost confirmate în România până pe 30 ianuarie, a informat, marţi, Institutul Naţional de Sănătate Publică. La 13 dintre acestea a fost detectată sub-varianta BA.2 (1,1%).
Potrivit INSP, în săptămâna 24-30 ianuarie, au fost confirmate 248 de cazuri cu varianta Omicron.
Până pe 30 ianuarie, au fost raportate la INSP – CNSCBT 9434 de secvenţieri, dintre care 278 în ultima săptămână.
Până la data menţionată au fost confirmate 8.827 de cazuri cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare, dintre care 5.925 cu varianta Delta şi 1.146 cu Omicron.
Rata de confirmare cu variante care determină îngrijorare a fost de 94%.
Din cele 5.925 de cazuri COVID cu varianta Delta, 30 au fost confirmate în ultima săptămână.


