Insectele continuă să simtă durere chiar și după ce rănile se vindecă – studiu; Cum ar putea ajuta rezultatul la dezvoltarea unui tratament pentru oameni

Deși oamenii de știință știau și până acum că insectele experimentează o senzație asemenătoare cu durerea, un studiu realizat de cercetători de la Universitatea din Sidney (Australia) vine cu dovezi care indică faptul că insectele resimt durere cronică chiar și la mult timp după ce rana inițială s-a vindecat.

Studiul, citat de sciencedaily.com, oferă prima dovadă genetică cu privire la ce cauzează durere cronică în cazul musculițelor de oțet (Drosophila).  Potrivit cercetătorilor, există indicii clare că modificări similare conduc la durere cronică și în cazul oamenilor. Cercetarea acestor mecanisme ar putea duce la dezvoltarea unor tratamente care, pentru prima oară, să țintească cauzele, și nu doar simptomele durerii cronice.

„Ar putea ajuta un număr foarte mare de oameni dacă vom putea crea medicamente sau noi terapii cu celule stem care să țintească și să vindece cauza principală a durerii, în loc de simptome”, spune profesorul Greg Neely, unul dintre realizatorii studiului.

 

Cum a fost realizat studiul

 

Durerea cronică este definită ca acea durere care continuă și după ce leziunea inițială s-a vindecat. Și este clasificată în durere inflamatorie și durere neuropată. Studiul pe musculițele de oțet a luat în calcul durerea neuropată, care apare drept consecinţă directă a unei leziuni sau a unei boli a sistemului nervos și care, în cazul oamenilor, e descrisă de obicei drept o durere arzătoare. Durerea neuropată poate apărea în cazul unor boli precum sciatica, leziuni ale măduvei spinării, nevralgia postphertcă, neuropatia diabetă sau cancerul osos.

În cadrul studiului pe insecte, cercetătorii au deteriorat un nerv de la unul dintre picioarele musculiței și au lăsat rana să se vindece. După vindecare, și-au dat seama că inclusiv celălalt picior al insectei a devenit hipersensibil.

„E de ajuns ca un animal să fie rănit grav o singură dată că va deveni hipersensibil și va încerca să se apare pentru tot restul vieții”, spune profesorul Neely.

Echipa de oameni de știință a aflat cum funcționează acest mecasim.

„Insecta recepționează semnalele de durere care trec prin neuroni senzoriali până la VNC (ventral nerve cord)- versiunea măduvei spinării la insecte. În VNC se găsesc neuroni inhibitori care se comportă precum o poartă care permite sau blochează percepția durerii, în funcție de context”, explică profesorul Neely. „După leziune, nervul afectat deversează toată încărcătura în VNC și oprește orice frână a durerii. Pentru totdeauna. Pragul de toleranță se schimbă, iar insectele devin hipervigilente”, completează profesorul. Totul pentru a-și asigura supraviețuirea în circumstanțe periculoase.

Acum că știu toate aceste lucruri, autorii studiului spun că se concentrează pe dezvoltarea unor tratamente care să oprească definitiv durerea cronică în cazul oamenilor.

 

 

Lasă un răspuns

*