Este posibil ca pandemia de COVID-19 să fi contribuit indirect la creşterea mortalităţii infantile în Asia de Sud în 2020. Este concluzia unui raport al Organizației Națiunilor Unite (ONU), publicat miercuri.
Mai exact, se indică o creștere cu 228.000 a deceselor în rândul copiilor, cu 11.000 a deceselor maternale şi cu 3,5 milioane a sarcinilor nedorite, informează AFP, potrivit Agerpres.
Studiul a fost comandat de UNICEF și acuză ”o reducere drastică a accesului şi a recurgerii la serviciile de sănătate publice esenţiale” din cauza pandemiei, în India, Pakistan, Nepal, Bangladesh, Afganistan şi Sri Lanka, unde locuiesc 1,8 miliarde de oameni în total.
”Regresul acestor servicii esenţiale a avut un impact devastator asupra sănătăţii şi nutriţiei familiilor cele mai sărace”, a declarat George Laryea-Adjei, director regional al UNICEF.
Aceasta a mai declarat că ”este absolut vital ca aceste servicii să fie pe deplin restabilite pentru copiii şi mamele care au nevoie disperată de ele şi ca totul să fie făcut astfel încât oamenii să se simtă în siguranţă având acces la ele.”
În Bangladesh şi în Nepal, de exemplu, numărul de copii îngrijiţi pentru malnutriţie acută severă (MAS) a înregistrat o scădere de peste 80%, în timp ce vaccinarea DTP a scăzut cu 35% în India şi cu 65% în Pakistan.
Cifrele precizate se bazează pe schimbările reale observate şi comparate cu datele anterioare pandemiei în Asia de Sud, unde 1,4 milioane de copii de mai puţin de cinci ani au murit numai în anul 2019, dintre care 63% erau nou-născuţi, mai relatează Agerpres.


