Vicepremierul Raluca Turcan a declarat, luni, că în şedinţa de Guvern de marţi se va evalua elaborarea unei ordonanţe de urgenţă cu privire la desfăşurarea rezidenţiatului în toate spitalele din România.
„Rezidenţiatul s-a desfăşurat fără probleme, în condiţiile în care a fost crescut numărul de locuri şi, de asemenea, mâine, evaluăm elaborarea unei ordonanţe de urgenţă cu privire la desfăşurarea rezidenţiatului în toate spitalele din România. Până în momentul de faţă, asistam la monopoluri legate de rezidenţiat în doar câteva centre universitare. Prin ordonanţa pe care intenţionăm să o dăm mâine, practic, permitem şi Spitalului Militar, spitalelor militare din ţară, spitalelor judeţene, spitalelor private să poată să desfăşoare programe de rezidenţiat, astfel încât tineri care sunt finanţaţi prin locurile obţinute la rezidenţiat să poată să facă practică în spitale, să poată să îşi pună la dispoziţia sistemului medical românesc cunoştinţele şi munca pe care pot să o depună”, a explicat Turcan, la finalul şedinţei Biroului Executiv al PNL.
Peste 8.800 de absolvenți ai universităților de medicină și farmacie din țară au susținut ieri concursul de intrare în rezidențiat, în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie.
La fel ca în anii trecuți, concursul s-a desfășurat în șase centre universitare: București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara, după aceeași metodologie, pe o durată de 4 ore, sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări.
În această sesiune au depus dosarele pentru participare la concurs un număr de 8 876 candidați (6283 pentru medicină, 1740 pentru medicină dentară, 853 pentru farmacie).
Aceștia au candidat pe un număr de 4.710 locuri și posturi pe cele 3 domenii de pregătire (3960 locuri și posturi la domeniul medicină, 398 medicină dentară și 256 farmacie și 96 locuri pentru ministerele cu rețea sanitară proprie – MApN, Ministerul Justiției și MAI).
Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Horațiu Moldovan, a reiterat că toți cei care au obținut peste 60% din punctajul maxim la examenul de ieri vor beneficia de un loc.


