Galați: Tehnologie de ultimă generație pentru îngrijirea prematurilor la Spitalul Județean

Consiliul Județean Galați a investit în echipamente moderne pentru Secția de Neonatologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei”, menite să ofere un mediu sigur și protector bebelușilor născuți prematur.

Președintele CJ Galați, Costel Fotea, a subliniat importanța acestui pas în îngrijirea celor mai vulnerabili pacienți: „În lupta pentru viață, fiecare secundă contează. Iar la început de drum, când un bebeluș vine pe lume cu probleme la naștere, tehnologia medicală poate face diferența în momentele critice.”

Unul dintre echipamentele-cheie achiziționate este masa radiantă cu monitor pentru resuscitare KR-1000. Acesta „este mai mult decât un aparat – este un sprijin vital pentru medicii care luptă zi de zi pentru viața bebelușilor născuți prematur. Tehnologia integrată creează un mediu sigur și controlat, în care căldura este menținută constantă, respirația este asistată și monitorizată atent, iar intervențiile medicale pot fi realizate fără a scoate copilul din acest spațiu protector.”

Costel Fotea a adăugat că „siguranța copiilor este cel mai important lucru care poate exista pentru orice părinte, iar o astfel de tehnologie înseamnă speranță și o șansă în plus pentru un start bun în viață.”

Investiția face parte dintr-un proiect amplu, în valoare de peste 4 milioane de lei, prin care Secția de Neonatologie a fost dotată cu mai multe echipamente esențiale pentru protejarea vieții bebelușilor, precum monitoare pentru funcții vitale, ecocardiograf și ventilatoare portabile neonatale.

Lasă un răspuns

*