Franța va distribui pastile cu iod pentru peste două milioane de oameni

Franța va distribui tablete care conțin iod, gratuit, persoanelor care locuiesc în apropierea centralelor nucleare. Este vorba de 2,2 milioane de oameni care ar trebui protejați de radiații în cazul unui accident nuclear, scrie Euronews.

Agenția de siguranță nucleară din Franța (ASN) a anunțat că persoanele care locuiesc la 10-20 de kilometri de una dintre cele 19 centrale nucleare ale companiei de electricitate din Franța (EDF), precum și aproximativ 200.000 de instituții, inclusiv școli, vor fi anunțate printr-o scrisoare că pot ridica pastilele de la cea mai apropiată farmacie.

Anterior, Franța a distribuit tablete de iod persoanelor care trăiesc pe o rază de zece kilometri față de o centrală nucleară, dar acum a decis să lărgească raza.

În timpul accidentelor nucleare, iodul radioactiv este eliberat în atmosferă, iar atunci când este inhalat sau înghițit, afectează glanda tiroidă și poate provoca ulterior cancer. Când glanda tiroidă este saturată de iod stabil, nu mai absoarbe iodul radioactiv.

În plus, reprezentanții ASN au spus că, în cazul unui accident nuclear, oamenii ar trebui să caute adăpost în clădiri și să nu meargă să-și ia copiii de la școală.

Franța este țara cea mai dependentă de energie nucleară din lume, cu trei sferturi din energia electrică produsă de cele 58 de reactoare nucleare ale EDF, aflate în 19 fabrici răspândite în toată țara.

Lasă un răspuns

*