Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) a prezentat, joi, rezultatele celei de-a 12-a ediții a Caravanei de testări medicale gratuite „Nu am făcut destul”, în cadrul unei mese rotunde organizate la Palatul Parlamentului. Evenimentul a reunit medici, autorități și specialiști în sănătate, care au discutat impactul testărilor gratuite și strategiile de prevenție a cancerului, cu accent pe cancerul de sân.
De peste un deceniu, Caravana FABC duce prevenția și screening-ul oncologic direct în comunitățile rurale, acolo unde accesul la investigații medicale este adesea limitat.
Conform datelor Eurostat 2025, preluate de FABC, România înregistrează cele mai scăzute rate de testare din Europa: doar 6,2% dintre femeile eligibile efectuează screening pentru cancerul de col uterin, mai puțin de 10% participă la testările pentru cancerul mamar, iar pentru cancerul colorectal procentul celor testați nu depășește 3%.
„După 12 ani de caravane, vedem același lucru: oamenii vor prevenție, dar prevenția nu ajunge la ei. În 2025, România nu are încă programe naționale funcționale de screening, iar comunitățile rurale depind în continuare de eforturi independente. Tocmai de aceea spunem din nou ‘Nu am făcut’”, a declarat Cezar Irimia, preşedintele Federaţiei Asociaţiei Bolnavilor de Cancer.
El a subliniat că problema nu constă în lipsa interesului din partea populației: „Oamenii vin, se informează, pun întrebări și revin la controale. Problema este accesul dificil: distanța, costurile, lipsa transportului sau lipsa aparaturii ori a specialiștilor.”
Cezar Irimia a mai explicat că proiectele alternative, precum caravana, devin esențiale pentru comunitățile în care sistemul medical nu poate ajunge: „În spitalele locale, acolo unde sistemul medical nu ajunge, trebuie să ajungă altfel de proiecte.”


