Comisia Europeană și Organizația Mondială a Sănătății și-au unit forțele pentru a promova beneficiile vaccinurilor. Cele două instituții au organizat la Bruxelles primul Summit Mondial privind vaccinarea, al cărui scop a fost de a accelera acțiunile la nivel mondial pentru combaterea răspândirii bolilor care pot fi prevenite prin imunizare și pentru a pleda împotriva dezinformării [mai mult]
Etichetă: Organizația Mondială a Sănătății
Cifre șocante: o sinucidere la fiecare 40 de secunde, anunță Organizația Mondială a Sănătății
Organizația Mondială a Sănătății lansează un nou apel pentru combaterea sinuciderilor la nivel mondial. Într-un comunicat de presă, instituția precizează că, deși tot mai multe țări au început să implementeze strategii naționale de prevenire a sinuciderii, numărul total al statelor care au acționat în această privință este de numai 38, iar guvernele trebuie să își [mai mult]
Malaria poate fi eradicată până în 2050 – studiu
Una dintre bolile infecțioase care provoacă cele mai multe decese, malaria, ar putea fi eradicată complet în cursul unei generații, este concluzia unui studiu recent comandat de Organizația Mondială a Sănătății. În fiecare an, la nivel mondial sunt raportate peste 200 de milioane de cazuri de îmbolnăvire, iar cei mai vulnerabili sunt copiii mici. Oamenii [mai mult]
Facebook va redirecționa căutările privind vaccinarea către Organizația Mondială a Sănătății
De acum înainte, persoanele care caută pe platformele Facebook informații legate de vaccinuri vor primi date exacte și nu dezinformări. După luni întregi de discuții între Organizația Mondială a Sănătății și Facebook cu privire la răspândirea informațiilor inexacte atunci când vine vorba de imunizare, reprezentanții platormei de socializare a promis să direcționeze milioane de utilizatori [mai mult]
OMS: România, locul opt în UE la consumul de alcool
Europenii sunt cei mai mari consumatori de alcool din lume, anunță Organizația Mondială a Sănătății, care avertizează că acest obicei continuă să provoace moartea a sute de mii de oameni în fiecare an. Iar România nu face excepție de la acest obicei, țara noastră clasându-se pe locul opt al clasamentului care include cele 28 de [mai mult]
OMS: Nutriția potrivită poate salva 3,7 milioane de vieți până în 2025
Serviciile de sănătate din lumea întreagă trebuie să pună accentul mai mult pe asigurarea unei nutriții optime în fiecare etapă a vieții unei persoane, potrivit unui studiu publicat de Organizația Mondială a Sănătății. Astfel, investițiile corecte în nutriție ar putea salva 3,7 milioane de vieți până în 2025. „Pentru a oferi servicii de sănătate de [mai mult]
Problematica vaccinării pe plan global va fi discutată luna viitoare, la un summit la Bruxelles
Problematica vaccinării pe plan global va fi discutată luna viitoare, la Bruxelles, la un summit organizat de Comisia Europeană împreună cu Organizația Mondială a Sănătății. Sănătatea Press Group, prin platformele sale media Ro Health Review și SănătateaTV.ro, va transmite cele mai noi informații de la eveniment și vă va oferi interviuri live cu oficiali prezenți. [mai mult]
OMS vrea un registru global dedicat editării genomului uman
Comitetul consultativ de experți al Organizației Mondială a Sănătății a aprobat prima fază a unui nou registru global care să urmărească cercetările privind editarea genomului uman. Mai mult, a demarat o consultare online privind eventuala ”guvernare” a editării genomului, se arată într-un comunicat al instituției. ”De la ultima noastră întâlnire, niște oameni de știință și-au [mai mult]
OMS Europa: Riscul de infectare cu virusul Ebola în Europa este redus
Riscul pentru vreun potențial caz de infectare cu virusul Ebola nu este zero pentru nicio țară, dar Organizația Mondială a Sănătății (OMS) pentru Europa susține că, din evaluările făcute, acest risc este scăzut pentru zona europeană. Pericolul rămâne însă foarte mare în Republica Democratică Congo și în regiunea africană a OMS. Îngrijorare la nivel [mai mult]
OMS: Medicamentele anti-Ebola testate cu succes în Africa le vor oferi pacienților o șansă mai mare de supraviețuire
Ebola ar putea deveni foarte curând o boală „prevenibilă și tratabilă”, după ce testele pentru două medicamente au arătat o îmbunătățire semnificativă a ratelor de supraviețuire. Organizația Mondială a Sănătății a salutat medicamentele, care ”le vor oferi pacienților o șansă mai mare de supraviețuire”, se arată într-un comunicat al instituției. Patru medicamente au fost testate [mai mult]
România, pe locul II în UE la incidența rujeolei, potrivit datelor OMS
Cazurile de rujeolă din lume au crescut de aproape trei ori în primele șapte luni ale acestui an față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit celor mai recente date publicate de Organizația Mondială a Sănătății. România se află pe locul cinci în Uniunea Europeană la numărul total de cazuri, dar pe locul al doilea [mai mult]
OMS: Hepatita omoară 1,4 milioane de oameni pe an
Hepatita virală B și C afectează 325 de milioane de oameni din întreaga lume și provoacă 1,4 milioane de decese pe an. După tuberculoză, hepatita este cea de-a doua boală infecțioasă care ucide, iar de nouă ori mai mulți oameni sunt infectați cu hepatită decât cu HIV, arată datele Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), făcute [mai mult]













