Discuții între sindicaliști și ministrul Sănătății

Biroul Executiv al Federației SANITAS s-a întâlnit, miercuri, cu ministrul Sănătății, Alexandru Rafila: au fost discutate punctual revendicările sindicaliștilor, reprezentanții federației subliniind că nerezolvarea lor va conduce la declanșarea grevei generale în luna iunie, conform programului de acțiuni de protest anunțat. La discuție au fost prezenți și membri ai echipei ministeriale – Marius Brădățan, secretar [mai mult]

Oradea: Alexabdru Rafila acordă premii pentru eforturile și profesionalismul asistenților medicali

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, se află astăzi la Oradea unde, în cursul dimineții, a participat – ca și în anul anterior, în această perioadă – la Primărie, la decernarea Premiilor „Dr. Carol Mozes”, moment comemorativ dedicat medicului orădean Mozes Karoly. Pe parcursul activităților de la finele săptămânii va fi însoțit de doi foști-miniștri ai Sănătății, [mai mult]

Rafila: Un grup de 20 experţi în domeniul oncologiei lucrează la adaptarea şi corectarea actualului Plan Naţional de Control al Cancerului

Un grup de experți în domeniul oncologiei lucrează la adaptarea şi corectarea actualului Plan Naţional de Control al Cancerului „pentru a putea fi elaborate cât mai rapid normele de aplicare care să răspundă nevoilor pacienților din România”, a transmis, joi, ministrul Sănătăţii, prof. univ. dr. Alexandru Rafila. „De la începutul anului 2023, un grup reprezentativ [mai mult]

Ediția a II-a a Zilelor UMFST-UMCH

Cea de-a doua ediție a Zilelor UMFST-UMCH a fost celebrată recent de Filiala din Hamburg, Germania, a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș. La eveniment au participat ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila, E.S. Adriana Stănescu, ambasador al României în Germania, secretarul de stat Alexandru Rogobete și reprezentanții [mai mult]

Ministrul Sănătății: Fiecare unitate medicală trebuie să scoată la concurs posturile libere

Fiecare unitate medicală trebuie să scoată la concurs posturile libere, ca să nu trebuiască „să discutăm ulterior” că nu avem oameni pentru că au fost îngheţate angajările în sectorul public, a declarat, vineri, ministrul Sănătăţii, prof. univ. dr. Alexandru Rafila. „Nu ştiu dacă unităţile de primiri urgenţe au cel mai mare deficit de personal. Şi [mai mult]

Precizările ministrului Alexandru Rafila: Cum vor afecta Sănătatea tăierile din PNRR

Mai multe contracte de finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă(PNRR) pentru infrastructură spitalicească nouă au fost semnate, joi, de ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila în cadrul unui eveniment desfășurat în Amfiteatrul Ambulatoriului Clinic Integrat al Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” (SUUMC). În context, Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a [mai mult]

Ministrul Sănătății: Starea de sănătate a românilor este acceptabilă, dar nu se va schimba semnificativ dacă nu dezvoltăm programele de prevenție

Starea de sănătate a românilor este „acceptabilă”, dar nu se va schimba semnificativ „dacă nu dezvoltăm programele de prevenție, în care oamenii merg să îşi controleze starea de sănătate şi depistarea bolilor este precoce”, a declarat, joi, ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila. „Este o stare de sănătate acceptabilă, dar starea de sănătate a [mai mult]

Ministrul Sănătății, despre o posibilă scumpire a medicamentelor generice: Este vorba de o actualizare a preţului medicamentelor foarte ieftine

Ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, a declarat, vineri, întrebat dacă medicamentele generice se vor scumpi cu 15%, că nu este de fapt o scumpire, ci o actualizare a preţului medicamentelor foarte ieftine, ”adică cu o valoare de până la 50 de lei, ca ele să se găsească, să rămână pe piaţă”. ”Nu se [mai mult]

România, una dintre ţările care au preluat iniţiativa rezolvării problemei Resurselor Umane în Domeniul Sănătăţii la nivel european

„Eficiența investitițiilor în sistemele de sănătate este posibilă numai prin asigurarea de resurse umane calificate în toate regiunile! E timpul să acționăm!” transmite Ministerul Sănătății într-un comunicat referitor la participarea în perioada 3-5 aprilie, a ministrului Alexandru Rafila la Forumul Global la nivel înalt în domeniul Resurselor Umane în Domeniul Sănătăţii. Evenimentul a fost găzduit [mai mult]

Ministrul Sănătății: România este de mulţi ani pe primele locuri la consumul de antibiotice şi circulaţia bacteriilor multirezistente

Ministrul Sănătăţii, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, a declarat, miercuri, că, în contextul în care România se află de mai mulţi ani pe primele locuri în Europa în ceea ce priveşte consumul de antibiotice şi circulaţia bacteriilor multirezistente, trebuie făcut ceva în acest sens pentru „a aduce lucrurile sub control”. „Este o consecinţă a faptului [mai mult]

Ministrul Sănătății: Bolile rare, o problemă de sănătate publică. Afectează aproximativ 5% din populaţie

Bolile rare afectează aproximativ 5% din populaţie şi reprezintă o problemă de sănătate publică, a declarat, marţi, ministrul Sănătăţii, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, în cadrul Conferinței „Dezvoltarea genomicii şi impactul în bolile rare”, organizată de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, în contextul Zilei Internaţionale a Bolilor Rare. „În primul rând, ar trebui [mai mult]

medicamente

Ministrul Sănătății: În România nu există o criză de paracetamol şi ibuprofen

În România nu există o criză de paracetamol şi ibuprofen, a declarat, marți, ministrul Sănătăţii, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, după întâlnirea cu distribuitorii de medicamente, menţionând că urmează să fie stabilită o procedură prin care toate farmaciile să fie aprovizionate cu orice formă disponibilă a acestor medicamente, indiferent de denumirea comercială. „Concluzia este că [mai mult]