Emanuel Macron vrea ca Franța să nu mai depindă de importurile de medicamente din afara continentului

Președintele Franței, Emmanuel Macron, intenționează să mute în Hexagon producția a 50 medicamente esențiale, pentru ca sistemul să fie pregătit în fața penuriei de produse de largă utilizare precum antibioticele sau chiar paracetamolul.

Potrivit AFP, șeful statului francez a efectuat o vizită în departamentul Ardeche din sud, unde s-a referit la produse farmaceutice ”pentru care s-a dovedit dependenţa de importuri extra-europene” şi pentru care este necesară ”relocarea” producţiei.

Macron: Pentru 25 medicamente, producţia va fi mutată în Franţa sau crescută semnificativ încă din următoarele săptămâni

Astfel, statul va susține opt proiecte de mutare, investițiile totale ridicându-se la peste 160 milioane de euro, potrivit unui consilier al președinției franceze; sunt vizate amoxicilina produsă de compania britanică GSK la Mayenne, unele produse strategice pentru anestezie şi reanimare, analgezice din familia morfinei şi medicamente oncologice.

Decizia oficialului vine în întâmpinarea revizuirii legislației UE în domeniul farmaceutic – cea mai mare reformă din ultimele două decenii – pentru a o face mai independentă și adaptată la nevoile cetățenilor și întreprinderilor din întreaga UE.

Uniunea Europeană vizează să facă medicamentele mai accesibile, inclusiv ca preț iar în acest sens va sprijini inovarea, competitivitatea și atractivitatea industriei farmaceutice din UE, promovând, în același timp, standarde mai înainte de mediu.

Lasă un răspuns

*