Dr. Radu Țincu, medic primar ATI – toxicologie din cadrul Sectiei de Terapie Intensivă – Toxicologie a Spitalului Clinic de Urgență București a declarat într-un interviu acordat în exclusivitate jurnaliștilor Rohealthreview.ro că Registrul Național de Toxicologie trebuie corelat cu Registrul European pentru Substanțe Toxice, astfel încât România să poată transmite și primi în timp real alerte toxicologice din tot spațiul comunitar. Dr. Radu Țincu este unul dintre specialiștii care au participat la realizarea Registrului Național de Toxicologie din România.
”Registrul Național de Toxicologie a fost realizat la recomandarea Uniunii Europene, în urmă cu câțiva ani de zile, printr-un grant de finanțare norvegian. Acest Registru conține informații despre substanțele toxice care circulă în România, industria și-a încărcat datele acestea pe acest portal, astfel încât noi, ca și toxicologi să putem cunoaște în timp real ce substanțe circulă pe piață în România și care este profilul toxicologic al fiecărei substanțe în parte”, a spus dr. Țincu.
Toate datele legate de substabțele toxice din România ar trebui corelate cu cele existente în Registrul European pentru Substanțe Toxice, spune medicul Radu Țincu. Aceasta sincronizare ar trebui făcută până în 2022.
”S-a înființat, la recomandarea Comisiei Europene, Agenția Europeană pentru substanțe toxice care funcționează la Helsinki și la care am participat de curând ca reprezentant al României. Ce se vrea să se facă este ca aceste Registre Naționale care chiar au fost realizate pe plan local să fie conectate la Registrul European pentru Substanțe Toxice, astfel încât fiecare țară să primească informații din tot spațiul comunitar, să primească alerte dacă într-o țară europeană a apărut un motiv de îngrijorare în legătură cu vreo substanță toxică și România să știe de dinainte, sau, la rândul nostru, noi, dacă avem astfel de accidente toxicologice să le raportăm și colegilor din celelalte țări”, a adăugat dr. Radu Țincu.
Medicul Țincu, specialist care activează la singura Secție de Anestezie -Terapie Intensivă – Toxicologie din România, aflată la Spitalul Floreasca din Capitală a spus și ce pași mai trebuie să facă România pentru ca datele din țară să fie corelate cu cele existente în țările UE:
”Să modificăm legislația în concordanță cu legislația europeană, acest lucru încercăm să-l facem, în al doilea rând să avem o infrastructură necesară, trebuie să deținem o infrastructură informatică, infrastructură care să fie compatibilă cu cea a celorlalte țări europene, momentan acest Registru European este accesat de colegii de la Institutul Național de Sănătate Publică, însă acum suntem în momentul în care dezvoltăm această infrastructură la Floreasca și sperăm ca foarte curând să o realizăm. Ar fi bine să nu așteptăm 2022, când, probabil ar trebui să o facem repede și forțat pentru că altfel avem probleme cu Comisia Europeană. Să încercăm să demarăm lucrurile din 2019 astfel încât să fim oarecum pregătiți și să nu ne ia prin surprindere o astfel de dată pe care o știm de astăzi” , a atras atenția dr. Radu Țincu.


