Aderența la proceduri și protocoale, în perioada pandemiei de COVID-19, la fel ca în orice perioadă, înseamnă salvare de vieți. Este mesajul transmis de asist. univ. dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta” cu ocazia Zilei Mondiale a Siguranței și Sănătății la Locul de Muncă.
Precizând că niciun angajat al unității nu este infectat cu noul coronavirus SARS-CoV-2, conducerea spitalului atrage atenția că respectarea procedurilor reprezintă ”normalitatea” și asigură un act medical desfășurat în condiții de siguranță, prin care este protejată Sănătatea, nu doar a angajaților din sistemul de sănătate și a familiilor lor, dar și sănătatea pacienților și a familiilor lor.
”Munca fiecărui angajat contează, fiecare trebuie să fie responsabil și respectat la locul său de muncă, și este obligatoriu ca fiecare la rândul lui să își respecte colegul atât prin vorbă cât și prin faptă. Respectarea procedurilor conferă certitudinea unui act medical desfășurat în condiții de siguranță pentru angajați și pacienți, iar dacă vorbim de protocoale, respectarea lor înseamnă act medical corect și sigur pentru pacienții noștrii”, se arată într-un comunicat transmis de unitate.
”Sănătatea tuturor este strâns legată de modul în care personalul medical își asumă respectarea procedurilor și protocoalelor în unitățile în care lucrează! Activitatea unitară a unei instituții este în relație directă cu modul modul în care fiecare acționează responsabil în dreptul lui”, transmite Institutul ”Marius Nasta”.
”Cel mai important, pentru mine, ca manager, este siguranța și sănătatea personalului și a pacienților. Cred că unele dintre lucrurile extrem de importante care pot fi o barieră împotriva infectării personalului o reprezintă implementarea și însușirea procedurilor de muncă și a protocoalelor. Noi, la Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta, punem accent și înțelegem importanța respectării întocmai a acestor proceduri și protocoale, menite să ne protejeze pe noi și pacienții noștri”, a declarat managerul institutului, asist. univ. dr. Beatrice Mahler.
În Institutul de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta”, aproximativ 80 de medici, inclusiv rezidenți, 80 de asistenți medicali, 16 infirmiere și aproape 30 de membri ai personalului auxiliar se ocupă de pacienți cu noul coronavirus sau pacienții internați ca suspecți în cadrul unității medicale.


