În perioada 17-18 mai, se va desfășura cea de-a doua ediție a evenimentului UMF Cluj Technology Transfer Days, organizat în cadrul proiectului PROGRES – ”Creșterea performanțelor cercetării științifice, susținerea excelenței în cercetare și a inovării în medicină”.
Pe parcursul celor două zile, la Cluj, vor fi prezentate rezultate ale cercetării desfășurate în cadrul universității amintite, precum și serviciile oferite de Centrul de Cercetări pentru Medicină Avansată – MedFUTURE și Centrul de Cercetări pentru Genomică Funcțională, Biomedicină și Medicină Translațională.
Agenda evenimentelor
Vor fi organizate standuri expoziționale pentru a facilita întâlniri între profesioniști și cercetători, cu scopul de a încuraja crearea de noi colaborări între mediul privat și cel universitar în domeniul medical.
Programul complet al evenimentului poate fi accesat
În cadrul UMF Cluj Technology Transfer Days, se va desfășura, în data de 18 mai, începând cu ora 09.00, Salonul Alianței Universitare G6-UMF.
Inițiativa reprezintă o confirmare a strânsei cooperări în crearea cadrului de informare și promovare a rezultatelor cercetării în domeniul medical iar manifestarea va reuni prezentările unor invenții realizate de grupuri de cercetare ale universităților membre ale Alianței Universitare G6-UMF.


