Crucea Roșie Română: Fiecare clipă în care întindem o mână aproapelui are puterea să schimbe vieți

Crucea Roșie Română a continuat, în 2025, să ofere ajutor umanitar și sprijin celor aflați în dificultate, fiind prezentă acolo unde nevoia era cea mai mare. Activitatea organizației a avut impact concret asupra oamenilor, iar efortul comunității și al voluntarilor a făcut diferența în multe vieți.

„Fiecare clipă în care întindem o mână aproapelui are puterea să schimbe vieți. Mulțumim tuturor celor care au fost alături, și în acest an, de misiunea Crucii Roșii Române de a oferi ajutor umanitar și sprijin celor aflați în dificultate, de a fi mereu prezentă acolo unde este nevoie. Vă dorim Sărbători pline de lumină, speranță și momente frumoase alături de cei dragi! Să avem un An Nou cu pace, sănătate și prosperitate! La mulți ani, dragi prieteni, și haideți să facem împreună o lume mai bună!”, a transmis Camelia Șucu, președintele Crucii Roșii Române, tuturor susținătorilor organizației.

Organizația a mai punctat că anul 2025 nu a fost doar unul care a trecut, ci un an în care comunitatea a fost prezentă și implicată activ, alegând să facă bine chiar și în momente dificile. În mesaj se recomandă să privim realizările și faptele bune ale anului: „Pentru noi, la Crucea Roșie Română, 2025 n-a fost doar un an care a trecut. A fost un an în care ați fost și VOI aici. Un an în care ați ales să nu vă întoarceți privirea. Un an în care, chiar și atunci când lumea părea mai rece, ați ales să faceți bine. De aceea, înainte să treceți în revistă „ce n-a mers” în 2025, vă invităm la alt exercițiu: opriți-vă o clipă și priviți ce ați reușit! Pentru că, împreună, în 2025 am făcut mult BINE. Concret. Vizibil. Cu impact real asupra oamenilor. Vă mulțumim pentru BINE!”

În încheiere, organizația a transmis urări pentru perioada sărbătorilor: „Sărbători luminate!”

Lasă un răspuns

*