Crucea Roșie: peste 1.900 de persoane au fost instruite să acorde primul ajutor psihologic

Crucea Roșie Română a anunțat dezvoltarea unei rețele naționale formate din peste 1.900 de persoane instruite pentru a oferi sprijin emoțional imediat în situații de urgență, de la calamități naturale până la migrații forțate și conflicte armate.

Această capacitate, construită în ultimii trei ani, reunește voluntari, cadre medicale, asistenți sociali, profesori și alți specialiști pregătiți să intervină rapid acolo unde trauma psihologică poate avea efecte pe termen lung.

Organizația a precizat că peste 80.000 de refugiați ucraineni au beneficiat de sprijin psihologic de urgență oferit de personalul instruit al Crucii Roșii Române, în contextul agravării conflictului armat de la granița cu România.

„Am acordat prim ajutor psihologic prin call center în centrele de promovare a sănătății, în magazinele sociale, oriunde a fost nevoie. Începând de anul acesta suntem pregătiți să acordăm aceste servicii persoanelor din România aflate în nevoie în cinci județe din țară – Iași, Sălaj, Satu-Mare, Brașov, Constanța – și în București. Sistemul nostru poate oferi servicii de prim-ajutor psihologic, sprijin psihosocial în comunitate, consiliere individuală și de grup, referire către servicii specializate”, a declarat Andreea Furtună, director de programe în cadrul Crucii Roșii Române, potrivit Agerpres.

Rețeaua a fost creată cu sprijinul programului #EU4Health, finanțat de Comisia Europeană, care a investit un milion de euro în România pentru promovarea sănătății mintale.

În iunie 2022, cu susținerea acestui program, Federația Internațională a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie (IFRC) și Centrul Internațional de Referință pentru Sănătate Mintală și Sprijin Psihosocial (MHPSS Hub) al Mișcării de Cruce Roșie și Semilună Roșie au lansat proiectul „Furnizarea de prim-ajutor psihologic de calitate și la timp, persoanelor afectate de criza din Ucraina”.

„Acest proiect al Comisiei Europene, implementat în 28 de Societăți Naționale ale Crucii Roșii, reprezintă unul dintre cele mai ample răspunsuri la provocările în materie de sănătate mintală implementat de Mișcarea de Cruce Roșie. Ne dorim să normalizăm ideea că a cere ajutor este ceva natural”, a afirmat Adrian Halpert, directorul general al Crucii Roșii Române, conform sursei citate.

Lasă un răspuns

*