COVID-19: Combaterea sa va presupune cel mai mare efort din istorie în domeniul sănătății publice, potrivit ONU

Dezvoltarea instrumentelor necesare combaterii noului coronavirus la nivel mondial presupune alocarea a 40 de miliarde de dolari, a declarat luni, la Bruxelles, secretarul general al ONU Antonio Guterres în cadrul unei conferinţe internaţionale a donatorilor, relatează DPA.

„Va fi nevoie de cel mai mare efort în sănătatea publică din istorie”, a subliniat secretarul general al Naţiunilor Unite.

El a salutat promisiunile de finanţare anunţate luni care vizează atingerea unui prag iniţial de 7,5 miliarde euro (8,2 miliarde de dolari), numind acest lucru o ”plată în avans pentru dezvoltarea noilor instrumente în ritmul necesar”.

”Dar pentru a ajunge la toată lumea, peste tot, va fi necesar probabil de cinci ori mai mult decât suma respectivă”, a adăugat Guterres, care a menţionat că la sfârşitul lunii mai va avea loc o nouă conferinţă în cadrul căreia vor fi anunţate angajamente în acest sens.

Astăzi a avut loc o conferință a donatorilor pentru strângerea de fonduri în vederea luptei împotriva noului coronavirus. Uniunea Europeană (UE) urmează să aloce un miliard de euro cercetării mondiale în vederea obţinerii unui vaccin şi unui tratament împotriva noului coronavirus, a anunţat preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen.

Franţa şi Germania au promis 500 de milioane de euro şi, respectiv, 525 de milioane de euro în cadrul acestei conferinţe.
Italia a promis 140 de milioane de euro, Canada a anunţat o contribuţie de 850 de milioane de dolari, alături de o donaţie de 500 de milioane de dolari de la Arabia Saudită, 388 de milioane de lire sterline de la Marea Britanie, 60 de milioane de dolari de la Israel şi 1,3 milioane de dolari de la Africa de Sud.
Totuşi, notează DPA, nu se ştie pentru moment câte dintre aceste angajamente de finanţare reprezintă fonduri noi.

Lasă un răspuns

*