Ministrul interimar al sănătății, Victor Costache, a anunțat că în România probabil vom trece prin starea de alertă, acesta fiind un scenariu la care echipa sa lucrează, în perioada următoare fiind luată rapid o decizie.
Costache a mai spus că, probabil se vor lua și alte măsuri, măsuri care “vor ajuta, vor scurta în special circuitele birocratice, care ne întârzie foarte mult, de exemplu, termenele de achiziție ale echipamentelor de care avem nevoie”.
Referitor la scenariile prin care trece România, după numărul cazurilor de îmbolnăviri, Victor Costache a spus că “acest scenariu 3 nu este cel mai important, cel mai important și cel mai greu ne va fi când vom trece – și este foarte posibil – în scenariul 4. Întârziem cât mai mult această trecere – și mă refer când vom depăși 1.000 de pacienți. Deocamdată, și la acest număr de pacienți – aproape 90 câți avem în momentul de față – ne permitem încă luxul să internăm toți pacienții, inclusiv formele ușoare în spitalele și secțiile de boli infecțioase, într-o izolare strictă, în dorința de a limita răspândirea acestui virus. Știm din greșelile altor țări, atunci când formele ușoare au fost lăsate la domiciliu, uneori nu se respectă această carantinare la domiciliu și atunci virusul se răspândește mai repede”.
Ministrul interimar al sănătății, Victor Costache, consideră că prin măsurile pe care autoritățile române le-au luat în ultimele săptămâni au reușit să întârzie cât de mult creșterea cazurilor de coronavirus.
„Era foarte greu să nu avem acest virus și pe teritoriul României. Am luat și măsuri foarte drastice împreună cu primul-ministru, ați văzut că am fost a doua sau a treia țară din Europa care a impus încetarea traficului aerian, a traficului feroviar, a traficului rutier greu (din Italia – n.r.) și am reușit să întârziem această creștere, dar evident, într-un final, inevitabilul s-a produs și ați văzut că marea majoritate a pacienților au venit din alte țări, deci încă nu avem o răspândire pe teritoriul României”, a declarat, vineri seara, ministrul interimar al sănătății, Victor Costache, la un post de televiziune.


