Ministrul Sănătății maltez, Chris Fearne, a anunțat că Malta este prima țară din Uniunea Europeană (UE) care a obținut imunitatea de turmă prin vaccinarea anti-COVID-19.
Potrivit oficialului, Malta a vaccinat 70% din populația sa adultă cu cel puțin o doză de vaccin anti-COVID-19, scrie Reuters.
Mica insulă mediteraneană a avut în medie trei noi cazuri de virus în fiecare zi în ultima săptămână, rata de pozitivitate a testului fiind la un nivel scăzut de 0,2%. Două cazuri noi au fost raportate luni.
”Rata de administrare a vaccinurilor este de un vaccin la fiecare cinci secunde”, a declarat Fearne într-o conferință de presă. „42% din populația adultă a primit două doze”, a mai adăugat oficialul, potrivit sursei citate.
Vaccinarea este deschisă în prezent tuturor locuitorilor Maltei cu vârsta peste 16 ani. Însă, Fearne a mai spus că și copiii cu vârsta de 12 ani și peste 12 ani vor fi vaccinați imediat ce autoritățile medicale europene vor da acordul.
De asemenea, oficialul a mai anunțat că purtarea obligatorie a măștilor în aer liber va fi ridicată la 1 iulie pentru persoanele vaccinate, atât timp cât cazurile de virus rămân scăzute.
Anterior, autoritățile sanitare malteze anunțaseră că purtarea măștii nu va mai fi necesară pe plaje de la 1 iunie.
Restricțiile privind sălile de sport și piscinele au fost ridicate luni, în timp ce programul de deschidere a restaurantelor a fost prelungit până la miezul nopții, de la ora 17.00 așa cum era anterior.


