Comprimatele de iodură de potasiu ar putea fi distribuite prin medicii de familie și farmacii, a declarat, marți, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. Ministrul a precizat că autoritățile vor pregăti cadrul legal pentru ca pastilele să poată fi distribuite populației, dar numai după o campanie de informare.
„Aceste pastile nu vor fi distribuite decât atunci când lumea va ști despre ce este vorba. Fiecare pastilă distribuită va fi însoțită de un flyer cu instrucțiuni, așa cum au fost distribuite aceste pastile și în alte țări”, a transmis ministrul Sănătății.
Potrivit ministrului, de miercuri va începe campania de informare a populaţiei referitoare la modul de administrare şi de păstrare a comprimatelor de iodură de potasiu.
„Avem deja primele imagini care vor fi distribuite în diversele canale de comunicare mass-media în ceea ce priveşte iodura de potasiu. (…) Sunt foarte scurte, uşor de înţeles. De ce trebuie să primim pastile cu iodură de potasiu? Precizare că aceasta este o măsură strict preventivă şi nu există pericol iminent. Accesul controlat la iodura de potasiu, nu un acces haotic în care toată lumea caută să îşi procure pe căi legale sau mai puţin legale acest produs, este normal, este o responsabilitate a autorităţilor şi a profesioniştilor din sănătate, pentru că nu putem să le decuplăm responsabilitatea profesională a medicilor de acest lucru. De ce facem lucrul acesta? Pentru a evita folosirea unor produse neconforme sau chiar nocive, care sunt procurate din surse neautorizate”, a explicat ministrul Sănătăţii.
Ministrul a adăugat că pastilele se administrează în primele şase ore după anunţul autorităţilor, în doză unică.
Comprimatele de iodură de potasiu se păstrează într-un loc sigur, la întuneric, la temperatură constantă şi nu trebuie lăsate la îndemâna copiilor.
„Eventuala administrare se face de către părinţi copiilor, nu se autoadministrează de către copii”, a atras atenția Alexandru Rafila.
În ceea ce priveşte contraindicaţiile, acesta vor fi comunicate de către medicul de familie persoanelor aflate pe lista sa.
„Dacă se administrează în mod abuziv atunci când nu este nevoie sau într-o doză incorectă, există posibilitatea apariţiei unei afecţiuni la nivelul glandei tiroide, mă refer la hipo sau hipertiroidism”, a avertizat ministrul.
Va fi găsită o cale legală şi „corectă” prin care atât medicii de familie, cât şi farmaciile să poată să distribuie aceste pastile într-un anumit timp rezonabil, a subliniat minsitrul Sănătății.
Rafila: Implicarea medicilor de familie, o procedură de responsabilitate profesională
„După ce vom încheia această campanie de informare, vom organiza şi lucrăm la organizarea din punct de vedere juridic şi nu numai şi din punct de vedere logistic al acestor comprimate care în momentul de faţă de găsesc la nivelul direcţiilor de sănătate publică şi vom găsi o cale care este legală şi corectă prin care atât medicii de familie, cât şi farmaciile, de exemplu, să poată să distribuie aceste pastile într-un anumit timp, nu nelimitat, într-un anumit interval de timp care să fie rezonabil populaţiei”, a susţinut Alexandru Rafila.
Potrivit ministrului, implicarea medicilor de familie în distribuirea pastilelor constituie o măsură de implicare într-o activitate de sănătate publică şi o procedură de responsabilitate profesională.
„Noi considerăm că implicarea medicilor de familie într-o astfel de campanie, care dincolo de procedura în sine, care înseamnă distribuirea unor pastile oamenilor înscrişi pe lista proprie, constituie şi o măsură de implicare într-o activitate de sănătate publică, care cred că nu este o procedură birocratică, este o procedură de responsabilitate profesională pentru medicii de familie. Îmi pare rău că dânşii o consideră o chestiune de natură birocratică. Noi lucrăm încât ea să fie cât mai puţin birocratică, să fie cât mai uşor de realizat, cât mai puţin consumatoare de timp şi toţi avem o responsabilitate – Ministerul Sănătăţii şi toţi cei care lucrează în administraţia sistemului de sănătate, inclusiv Casa Naţională de Asigurări de Sănătate are o responsabilitate pentru asigurarea sănătăţii oamenilor din România şi accesul la servicii de sănătate iar medicii în general şi medicii de familie au o responsabilitate pentru a asigura starea de sănătate şi acţiunile preventive în ceea ce priveşte ocrotirea sănătăţii pentru pacienţii de pe propriile liste”, a explicat ministrul Sănătăţii.


