Colegiul Național al Asistenților Sociali anunță Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială, Ediția a X-a

Încep înscrierile pentru cea de-a zecea ediţie a „Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţă Socială”. Organizată cu ocazia celebrării Zilei Mondiale a Asistenţei Sociale, Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţă Socială este evenimentul care celebrează realizările profesiei de asistent social şi transmite un mesaj cu privire la conştientizarea contribuţiilor din domeniul social şi nevoia acţiunilor ulterioare.

Anul acesta se împlinesc 10 ani de când Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali premiază excelenţa pusă în slujba comunităţilor, familiilor, grupurilor vulnerabile, sprijinului uman şi societăţii în ansamblul ei la Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţă Socială.

Evenimentul va avea loc în data de 19 martie, la Ateneul Român şi va fi prezentat de Andreea Marin – Ambasadorul Excelenţei în Asistenţă Socială iar Soprana Irina Baianţ – una dintre cele mai populare soprane ale României, va oferi momentul artistic al serii.

Ediţia din acest an aduce din nou noutăţi referitoare la premiile acordate în cadrul evenimentului, cu Premiul pentru Cel mai Bun Asistent Social Debutant, Absolvent 2023. Acest premiu doreşte să încurajeze tinerii asistenţi sociali să continue să activeze în domeniul social, domeniu cu o mare nevoie de profesionişti tineri, potrivit Recensământului forţei de muncă din serviciile sociale realizat de Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali.

Diana Cristea, preşedintele Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali, afirma că „Ziua Mondială a Asistenţei Sociale este despre acţiuni viitoare, despre ideea că suntem cu toţii conectaţi, chiar dacă suntem diferiţi, iar viitorul nostru depinde de implicarea fiecăruia dintre noi în construirea unui mâine mai bun. Fiecare dintre noi are un rol in construirea Viitorului, dar doar împreună putem transforma societatea noastră într-o societate incluzivă! Iar această transformare va fi posibilă atunci când vor fi suficienţi asistenţi sociali, pentru că asistenţii sociali sunt esenţiali în asigurarea accesului tuturor cetăţenilor la servicii sociale de calitate.”

Astel, în perioada 17 ianuarie – 9 februarie se pot face înscrieri/nominalizări. Premiile care vor fi acordate în cadrul Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţă Socială, Ediţia a X-a, 2024 sunt:

I. Premiul Asistentul Social al Anului 2023

II.Categoria Asistenţi Sociali ai Anului 2023:

1. Premiul pentru Asistentul Social din Domeniul Protecţiei Copilului
2. Premiul pentru Asistentul social din Domeniul protecţiei şi Promovării Drepturilor persoanelor cu Dizabilităţi
3. Premiul pentru Asistentul Social din Domeniul Serviciilor Medicale şi de Sănătate
4. Premiul pentru Asistentul Social din Domeniul Reintegrării Sociale a Persoanelor Private de Libertate
5. Premiul pentru Asistentul Social din Domeniul Protecţiei Persoanelor Vârstnice şi Îngrijirii la Domiciliu
6. Premiul pentru Asistentul Social din Domeniul Asistenţei Sociale Comunitare
7. Premiul pentru Asistentul Social din Domeniul Prevenirii/ Reducerii Riscurilor Asociate Infecţiei HIV, Consumului de Droguri şi Exploatării Sexuale
8. Premiul pentru Asistentul Social din Mediul Rural
9. Premiul pentru Asistentul Social din Domeniul Promovării Egalităţii de Gen, Egalităţii de Şanse între Femei şi Bărbaţi şi Combaterii Discriminării
10. Premiul pentru Cel mai Bun Asistent Social Debutant, Absolvent 2023

III. Categoria Personalităţi care Susţin Asistenţa Socială:

1. Premiul pentru Jurnalism
2. Premiul Politicianul care a Susţinut şi a Promovat Asistenţa Socială în Anul 2023
3. Premiul Instituţia Anului
4. Premiul personalitatea Anului 2023 în Promovarea Educaţiei şi Formării în Asistenţă
Socială
5. Premiul de Excelenţă pentru Promovarea Profesiei Liberale de Asistent Social
6. Premiul pentru Întreaga Carieră în Promovarea Asistenţei Sociale
7. Premiul pentru Cea mai Activă Sucursală Teritorială CNASR

Informaţii suplimentare pe email la adresa cnasr@cnasr.ro, www.cnasr.ro, https://cnasr.ro/gala/2024
https://www.facebook.com/Gala-Na%C5%A3ional%C4%83-a-Excelen%C5%A3ei-%C3%AEn-Asisten%C5%A3a-Social%C4%83-404080576404829

Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali reprezintă interesele profesiei de asistent social şi acţionează prin toate mijloacele conferite de lege pentru dezvoltarea acesteia şi pentru ridicarea prestigiului ei in cadrul vieţii sociale.

Lasă un răspuns

*