Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) anunţă că o nouă tranşă, de 151.200 de doze, de vaccin de la compania farmaceutică Johnson&Johnson a ajuns în ţară miercuri.
Potrivit sursei citate, transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin au fost aduse în Bucureşti pe cale terestră.
Dozele sunt depozitate la Compania Naţională „Unifarm” SA, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel naţional.
Până în prezent, 3.929.100 doze Janssen au fost recepţionate, iar 1.886.510 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei.


