Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a informat că, în ultimele 24 de ore, au fost administrate 3.889 de doze de vaccin Pfizer, Moderna şi Johnson&Johnson, dintre care 441 reprezintă prima doză, 1.471 – doza a doua şi 1.977 – doza a treia.
Din numărul total de doze administrate, 588 au fost Pfizer Pediatric, pentru copii între 5 şi 11 ani (46 – doza I şi 542 – doza a II-a).
Potrivit CNCAV, de la începutul campaniei de vaccinare, în 27 decembrie 2020, au fost administrate 16.652.514 de doze de vaccin pentru 8.103.836 persoane, 8.046.008 primind schema completă şi 2.505.689 fiind imunizate cu doza a treia.
În ultimele 24 de ore nu au fost înregistrate reacţii adverse.
În total, de la debutul campaniei de vaccinare s-au înregistrat 19.969 de reacţii adverse la vaccinurile anti-COVID, 2.200 de tip local şi 17.769 de tip general.


