CNAS: Servicii de consiliere psihologică, psihoterapie şi acces la fizioterapie pentru pacienţii cu arsuri

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate iniţiază procesul prin care pacienţii cu arsuri vor putea beneficia de servicii de consiliere psihologică şi psihoterapie şi vor avea acces la fizioterapie, conform unui plan recomandat de medicul de medicină fizică şi de reabilitare.

„Avem două propuneri inițiale care vor ajuta concret pacienții cu arsuri. Suntem conștienți că aceste două servicii suplimentare care vor fi decontate de CNAS nu rezolvă toate problemele pacienților cu arsuri. Nici pe departe. Dar astfel de servicii medicale sunt lucruri concrete și utile care fac bine pacienților cu arsuri și de care aceștia vor putea beneficia în perioada imediat următoare.
Am avut deja o primă întâlnire cu organizațiile de pacienți, acest dialog va fi unul permanent. Am discutat și cu medici care tratează pacienții cu arsuri și cu profesioniștii din sănătate care se ocupă de acest subiect.
De altfel, solicităm propuneri de la toți factorii interesați, în acest proces consultativ prin care ne dorim în perioada următoare să identificăm împreună tot ce poate face CNAS în plus pentru pacienții din România” – declară preşedintele CNAS, Andrei Baciu.

Lasă un răspuns

*