CNAM: Termen limită 17 octombrie 2025 pentru depunerea actelor necesare furnizorilor de servicii medicale pentru anul 2026

Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) reamintește prestatorilor de servicii medicale că mai au la dispoziție doar zece zile pentru a depune actele necesare în vederea procurării serviciilor medicale pentru anul 2026.

Toți furnizorii care doresc să ofere servicii în cadrul asigurării obligatorii de asistență medicală (AOAM) pentru anul viitor trebuie să transmită dosarele complete la CNAM până pe 17 octombrie 2025.

Structura dosarului și procedura de depunere au fost stabilite prin Ordinul nr. 256-A din 22 august 2025 al directorului general al CNAM, care reglementează procesul de procurare a serviciilor medicale în sistemul AOAM pentru anul 2026.

Pentru cei care aplică pentru prima dată în sistemul AOAM, dosarele trebuie depuse la sediul central al CNAM din mun. Chișinău, strada Vlaicu Pârcălab nr. 46.

Prestatorii deja încadrați în sistem vor trebui să depună cererea-tip, cartela-tip, oferta conform tipurilor de asistență medicală și, dacă este cazul, să actualizeze actele din dosar.

CNAM îndeamnă toți furnizorii să respecte acest termen pentru a asigura continuitatea serviciilor medicale oferite populației în anul 2026.

Lasă un răspuns

*