Marți s-au împlinit cinci ani de când heliportul Spitalului Universitar de Urgență București a devenit operațional. „Cele mai multe zboruri la Spitalul Universitar aduc infarct miocardic acut, o disecţie de aortă, o ruptură de aortă sau de vas mare”, a declarat prof. univ. dr. Cătălin Cîrstoiu, managerul SUUB.
„Un elicopter care vine la Spitalul Universitar poate să aducă un pacient (…) foarte mic, de la un nou-născut prematur, poate să aducă un copil ceva mai mare, la un an, care are nevoie de îngrijiri medicale în urgenţă, poate să aducă un tânăr care a suferit o traumă sau te miri ce accidente, poate să aducă un pacient cu un infarct miocardic acut. (…) Cele mai multe zboruri la Spitalul Universitar aduc infarct miocardic acut, o disecţie de aortă, o ruptură de aortă sau de vas mare. (…) Poate să însemne o şansă pentru o gravidă ajunsă la termen şi care nu-şi găseşte soluţie medicală într-un alt spital (…) Am privit cele 565 de zboruri care au venit la Spitalul Universitar ca pe o şansă la viaţă acordată unui om”, a declarat prof. univ. dr. Cătălin Cîrstoiu.
Printre pacienţii care au ajuns pe heliportul SUUB şi au fost salvaţi s-au numărat cincisprezece copii prematuri.
De pe heliportul Spitalului Universitar de Urgență București, pacientul este coborât cu un lift în unitatea de primiri urgenţe.
„Este un circuit direct (…) – de pe heliport se coboară cu un lift dedicat direct în unitatea de primiri urgenţe şi de acolo îşi face traseul pacientului critic pe codul roşu de culoare (…). I se stabileşte diagnosticul şi imediat merge spre zonele de intervenţie. Sunt situaţii în care noi ştim deja diagnosticul şi sunt circuite distincte. Spre exemplu, pentru o gravidă aflată în travaliu se va merge direct într-o sală de naşteri sau de cezariană”, a mai declarat Cătălin Cîrstoiu.
Peste 500 de pacienți au fost aduși cu elicopterul pe heliportul Spitalului Universitar de Urgență București, de la inagurarea acestuia, în urmă cu cinci ani. Până în prezent, au fost efectuate 565 de zboruri, dintre care 125 pe timp de noapte.
Cele mai multe elicoptere care au adus pacienţi pe heliportul de la SUUB au venit de la Galaţi, Constanţa şi Craiova.


