Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase din Brașov va inaugura prima linie de gardă dedicată specialității Anestezie și Terapie Intensivă (ATI), completând astfel cele trei linii de gardă active în prezent. Până în prezent, spitalul beneficia de o linie de gardă pentru pneumologie, una pentru boli infecțioase și o linie de gardă la domiciliu în pneumologie.
Pentru aprobarea noii linii de gardă ATI, conducerea spitalului a adresat o solicitare Consiliului Județean Brașov, evidențiind necesitatea acesteia.
„Pe parcursul anului 2024, în Compartimentul ATI al spitalului au fost internați 114 pacienți, iar 21 dintre ei au necesitat transfer. Acest transfer se realizează cu foarte mare dificultate din lipsa locurilor libere disponibile în cadrul Unităților ATI (din alte spitale – n.r.) și ca urmare a patologiei infecto-contagioase ce necesită măsuri speciale de izolare și, de aceea, suntem nevoiți, de multe ori, să îngrijim pacientul până când cazul devine critic și este transferat (…). În timpul săptămânii, după ora 15:00 și în weekend și în timpul sărbătorilor legale, acești pacienți rămân sub supravegherea medicului infecționist de gardă, care nu are competențe în specialitatea ATI și, de aceea, gestionarea cazurilor grave devine deficitară”, a explicat directorul spitalului, dr. Ion Moraru, în documentul transmis Consiliului Județean Brașov.
Potrivit documentelor, costul total al liniilor de gardă pentru acest an este de 50.000 de lei, în condițiile în care salariul lunar aferent gărzilor pentru un medic primar este de 7.020 de lei.
Consiliul Județean Brașov a aprobat, joi, cu unanimitate de voturi, suplimentarea liniilor de gardă la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Brașov, în urma solicitării spitalului.


