Aspirina, testată ca potențial medicament pentru COVID-19

Utilizată de obicei pentru „subțierea” sângelui, aspirina va fi evaluată ca un posibil tratament pentru COVID-19, într-unul dintre cele mai mari studii din Marea Britanie care analizează o serie de tratamente potențiale pentru această boală.

Cel puțin 2.000 de pacienți ar urma să primească aleatoriu 150 mg de aspirină, în fiecare zi. Datele de la acești pacienți vor fi comparate cu cele obținute de la ce puțin 2.000 de alți pacienți care primesc doar standardul de îngrijire prevăzut în cazul îmbolnăvirii cu virsul SARS-Cov-2, potrivit Reuters.

Fiind un agent antiplachetar, aspirina poate reduce riscul formării cheagurilor, fenomen întâlnit la unii dintre pacienții bolnavi de COVID-19. Totuși, aspirina crește riscul de sângerare internă și afectează rinichii, dacă este administrată pe o perioadă mai lungă de timp.

Alte tratamente testate în studiul RECOVERY mai sunt antibioticul comun azitromicină și cocktailul de anticorpi Regeneron. Cel din urmă i-a fost administrat și președintelui SUA, Donald Trump, după ce contractase SARS-CoV-2.

Spre deosebire de medicamentul remdesivir al companiei biofarmaceutice Gilead, care a fost aprobat ca tratament COVID-19 în Statele Unite, dar a arătat rezultate slabe într-un mare studiu organizat de Organizația Mondială a Sănătății, aspirina este un tratament mult mai ieftin.

Studiul RECOVERY a fost primul care a demonstrat că dexametazona, un steroid care este, de asemenea, ieftin și disponibil pe scară largă, ar putea salva viața persoanelor grav bolnave de COVID-19.

De asemenea, medicamentul antimalaric hidroxiclorochină, promovat inițial de Donald Trump, nu a avut beneficii în tratarea pacienților cu COVID-19, potrivit studiului.

Lasă un răspuns

*