Reprezentanții Asociației Pacienților cu Afecțiuni Autoimune (A.P.A.A.) atrag atenția asupra impactului negativ al Ordinului nr. 2300/1457/2025, adoptat recent de Guvern, care stabilește noi criterii medico-psihosociale pentru încadrarea în grad de handicap. Potrivit organizației, această măsură riscă să lase fără sprijin mii de pacienți cronici și persoane cu dizabilități.
„Măsura reală a unei civilizații nu se vede în PIB sau în graficele de creștere economică, ci în modul în care își tratează cetățenii vulnerabili — copiii, vârstnicii și bolnavii”, subliniază reprezentanții A.P.A.A.
Ordinul guvernamental, justificat oficial prin „aliniere la standardele internaționale” și „evaluarea funcțională a persoanei”, redefinește criteriile de severitate pentru încadrarea în grad de handicap. În practică, mii de oameni se tem că vor fi „vindecați din pix”, adică scoși de pe listele de beneficiari, chiar dacă starea lor medicală nu s-a modificat.
Organizația atrage atenția că pacienții cronici — inclusiv bolnavi oncologici, neurologici, psihiatrici sau locomotori — riscă să piardă sprijinul financiar și accesul la servicii sociale esențiale. „În loc să aducă mai multă echitate, reforma riscă să devină o operațiune de cosmetizare statistică: numărul persoanelor cu dizabilități va scădea artificial, iar bugetul statului va economisi tocmai pe seama celor mai vulnerabili”, mai spun reprezentanții A.P.A.A.
Contextul agravează situația: în timp ce cetățenii suportă unele dintre cele mai ridicate poveri fiscale din Uniunea Europeană, sistemul public de sănătate rămâne subfinanțat și disfuncțional. Lipsesc medicamente esențiale, serviciile de îngrijire paliativă și asistența socială sunt aproape inexistente, iar multe familii sunt lăsate să se descurce singure cu suferința, dizabilitatea și sărăcia.
În schimb, alocările pentru pensii speciale, subvențiile partidelor politice și salariile din administrația de vârf rămân intacte. „E o formă de cinism instituțional: statul își protejează privilegiile, dar ‘vindecă’ bolnavii prin simpla modificare a unei anexe legislative”, avertizează A.P.A.A.
Reprezentanții organizației avertizează: „Nu poți vindeca o societate bolnavă de indiferență cu pixul unui birocrat. Poți însă să-i redai demnitatea doar atunci când tratezi fiecare om – oricât de fragil – ca pe un cetățean cu drepturi, nu ca pe o cheltuială bugetară.”
Problemele fundamentale ale Ordinului 2300/1457/2025
1. Ignorarea standardelor internaționale
Noul Ordin nu respectă Clasificarea Internațională a Funcționării, Dizabilității și Sănătății (ICF), elaborată de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) — documentul fundamental care definește, la nivel global, modul modern de evaluare a dizabilității¹.
În loc să adopte modelul biopsihosocial, care analizează impactul bolii asupra vieții cotidiene, relațiilor sociale și participării comunitare, Ordinul menține o viziune strict medicală, concentrată exclusiv pe diagnostic și deficiență.
Această abordare ignoră funcționalitatea reală a persoanei și contravine principiilor Convenției ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, ratificată de România prin Legea nr. 221/2010².
Această abordare nu doar că ignoră funcționalitatea reală a persoanei, ci este și economic ineficientă.
Modelul biopsihosocial, aplicat în majoritatea țărilor europene, este cel mai cost-eficient: sprijinul acordat persoanelor pentru a trăi independent reduce internările repetate, costurile medicale și necesitatea instituționalizării.
Prin excluderea acestui model, România riscă creșterea costurilor bugetare prin:
• acutizarea patologiilor cronice, cauzată de lipsa sprijinului adecvat;
• creșterea numărului de internări prelungite în spitale, în lipsa unui suport social;
• nevoia de instituționalizare, de zece ori mai costisitoare decât o pensie de invaliditate sau un asistent personal.
Așadar, măsura care pretinde că „economisește” fonduri riscă, în fapt, să genereze costuri mai mari și să agraveze suferința celor afectați.
2. Încălcarea drepturilor omului
Ordinul nu creează un cadru normativ pentru deinstituționalizare și integrarea în comunitate a persoanelor cu dizabilități psihosociale sau intelectuale.
România continuă să ignore hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), care au sancționat statul pentru condițiile degradante și lipsa alternativelor comunitare oferite persoanelor internate în centre rezidențiale³.
În locul reformei reale a serviciilor, s-a preferat o reducere administrativă a numărului de beneficiari, sub pretextul „eficienței”.
3. Abandonarea celor fără ajutor
Noile criterii riscă să lase mii de persoane care nu se pot îngriji singure fără dreptul la asistent personal — un sprijin vital, fără de care viața independentă devine imposibilă.
Această decizie afectează nu doar persoanele cu dizabilități, ci și familiile lor, care devin singure responsabile de îngrijirea, tratamentul și supraviețuirea celor dragi, adesea fără resurse și fără sprijin instituțional.
Rezultatul previzibil este creșterea sărăciei, a marginalizării și a numărului de persoane instituționalizate – exact ceea ce România s-a angajat să combată prin strategiile europene și angajamentele asumate în fața Consiliului Europei.
