Asociația Colegiul Pacienților reclamă faptul că CNAS întârzie plata concediilor medicale către angajatori.
Asociația solicită Guvernului să rezolve problema plății restanțelor aferente indemnizațiilor plătite de către angajatori, pentru evitarea blocarii activității acestora.
“Primim semnale din mai multe direcții cu privire la faptul că, Casa Națională de Asigurări de Sănătate nu are resurse să plătească concediile medicale, deși Guvernul a dat asigurări că plățile vor fi efectuate la timp”, se arată într-un comunicat al Asociației Colegiul Pacienților.
Reprezentanții Asociației susțin că în contextul acestei crize majore, multe companii nu mai au resurse să își platească angajații, finanțând în multe cazuri, aceste concedii de peste trei ani.


