Asistenta medicală, în vârstă de 45 de ani, din Botoșani, anunțată de Grupul de Comunicare Strategică ca fiind pacientul decedat pe data de 23 mai, având numărul 1.178, nu a murit din cauza COVID-19.
Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat rectificarea decesului raportat raportat de GCS. Și asta după ce Direcția de Sănătate Publică Botoșani a realizat un al doilea test care a ieșit negativ la COVID-19.
„INSP a revenit și a înlocuit decesul 1178 deoarece cazul alocat a fost declarat vindecat cu 2 teste negative (al doilea test negativ a fost descoperit astăzi de către DSP Botoșani), prin urmare codul de deces s-a realocat. Conform INSP, cazul de la 1178 era cazul asistentei medicale care nu întrunește definiția de caz a unui deces cu infectare cu noul coronavirus”, a precizat Grupul de Comunicare Strategică.
Asistenta în vârstă de 45 de ani lucra la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean Botoșani, iar în urmă cu câteva săptâmâni, s-a infectat cu noul coronavirus. Ea a fost transferată la Iași și internată pe secția Reanimare a Spitalului de Boli Infecțioase, unde a decedat.
Femeia nu avea alte boli asociate.
„A fost o internare lungă în Terapie Intensivă, de aproape două săptămâni, a urmat tratamentul cu Remdesivir, a avut două rezultate negative la testul pentru SARS-CoV-2. Nu avea comorbidităţi care să determine o atât de mare imunodepresie sau afectare anterioară încât să putem spune că a avut un teren la care să ne facă să ne gândim că ar putea prezenta o formă atât de gravă. Ea, de la început, a fost internată la Terapie Intensivă”, a declarat la Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, la un post de televiziune.


