Aproape 30 de mii de doze de vaccin gripal, trimise în Alba și Suceava

11.000 de doze de vaccin gripal au ajuns miercuri la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Alba. Dozele, care vor ajunge la medicii de familie pentru imunizarea populației, reprezintă a treia tranșă trimisă de Ministerul Sănătății în Alba.

„Alte 11.000 de doze de vaccin antigripal au ajuns, miercuri, la sediul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Alba şi vor fi distribuite medicilor de familie din judeţ, în cel mai scurt timp, pentru imunizarea populaţiei. Aceasta este a treia tranşă pe care DSP Alba a primit-o de la Ministerul Sănătăţii, pentru sezonul rece 2019-2020, după ce prima tranşă a ajuns la mijlocul lunii septembrie, iar a doua tranşă o lună mai târziu”, se precizează într-un comunicat de presă preluat de Agerpres.

Prima tranşă, 1.100 de doze, a fost distribuită în spitalele din Alba şi la Serviciul de Ambulanţă Judeţean, pentru imunizarea personalului medical şi auxiliar, iar a doua tranşă, tot de 11.000 de doze, medicilor de familie din judeţ. Până în prezent, au fost imunizate circa 9.500 de persoane din grupele de risc, iar alte 1.500 de doze se află la medicii de familie.

În total, judeţului Alba îi vor fi repartizate 33.030 de doze de vaccin împotriva gripei.

Ultima tranşă, respectiv 9.910 doze, va fi repartizată medicilor de familie până la mijlocul lunii decembrie, conform estimărilor. În judeţul Alba, în acest sezon, nu a fost înregistrat niciun caz de gripă.

 

Peste 17.000 de doze de vaccin au ajuns în județul Suceava

 

Între timp, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava a primit, în cadrul campaniei de vaccinare antigripală gratuită 2019-2020, a treia tranşă de vaccin, a anunţat directorul executiv al instituţiei, Liliana Grădinariu.

Potrivit lui Grădinariu, în această etapă s-au primit 17.380 doze care vor fi distribuite pentru continuarea imunizării persoanelor care se încadrează în grupele la risc şi care doresc să se vaccineze. Directorul DSP Suceava a adăugat că, din totalul de 19.120 doze de vaccin antigripal repartizate judeţului în primele două tranşe şi distribuite unităţilor sanitare, instituţiilor de ocrotire, unităţilor de bolnavi cronici şi medicilor de familie, a fost deja raportat ca administrat, până pe 3 noiembrie, un număr de 12.737 doze.

 

Lasă un răspuns

*