Asociația Profesională a Medicilor din Ambulator (APMA) a avut, în data de 28 iulie, o nouă rundă de discuții cu conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), în cadrul dialogului continuu început recent. Potrivit reprezentanților APMA, întâlnirea a avut un ton deschis și a evidențiat disponibilitatea CNAS de a construi un parteneriat real cu medicii din ambulatoriu.
APMA a prezentat o serie de propuneri aliniate cu direcțiile de reformă anunțate în sistemul de sănătate, rezultate din consultările interne desfășurate în ultimele luni:
„Centrarea pe medicina prespitalicească: Ne dorim ca medicul de familie și medicul specialist din ambulatoriu să devină o entitate unică, cu rol esențial în prevenție, îngrijirea pacienților cronici și educația medicală.
Stabilirea unui circuit clar al pacientului: Pacientul ar trebui să ajungă la spital doar dacă afecțiunea nu poate fi rezolvată în ambulatoriu.
Responsabilizarea pacientului: Propunem măsuri care să descurajeze internările nenecesare și supraconsumul de servicii medicale, inclusiv prin introducerea de criterii de performanță pentru medici, triaj mai strict în UPU și chiar o coplată pentru vizitele la medic. De asemenea, ne dorim ca programele de screening să devină obligatorii, cu penalizări financiare pentru lipsa de complianță.
Debirocratizare și eficientizare: Printre propuneri se numără eliminarea plafoanelor la investigațiile paraclinice și bonificarea medicilor de familie cu un procent mic de trimiteri pentru internare dar cu cazurile trimise spre ambulatoriu.
Majoritatea celorlalte solicitări ale noastre se regăsesc in proiectul noului SIUI care va deveni funcțional in primul semestru al anului viitor.
Vă vom informa de fiecare dată când participăm la întâlniri cu factori de decizie care influențează direct activitatea noastră de zi cu zi.
Suntem aici pentru a face exact acest lucru: să vă reprezentăm și să ducem mai departe vocea medicilor care își cunosc cel mai bine realitatea din teren.
Vă mulțumim pentru încredere și susținere!”, se arată în mesajul APMA.


