Echipamente medicale de ultimă generaţie, în valoare totală de aproape 100.000 euro, au fost donate de Organizaţia Salvaţi Copiii România pentru Maternitatea Cantacuzino, care tratează prematuri de la 24 de săptămâni de gestaţie.
Demersul vine în contextul în care rata prematurităţii a crescut vertiginos, ajungând la 23% anul trecut (334 de nou-născuţi prematur), la naşterile înregistrate la maternitatea amintită iar Secţia Obstetrică avea nevoie de un ecograf performant care să sprijine activitatea, ecografele existente fiind de generaţie veche.
Tot în anul 2022, din cei 1.098 de nou născuţi la termen îngrijiţi în spitalul Clinic Dr. I. Cantacuzino, 2,7% (30 de cazuri) au avut nevoie de monitorizarea funcţiei cerebrale în Terapie Intensivă, dintre aceştia, 9 cazuri au prezentat convulsii neonatale.
„- Maria Larisa a venit pe lume cântărind doar puţin peste jumătate de kilogram. A fost o luptă contra-cronometru: copila a rămas internată în Secţia de Neonatologie din spitalul Cantacuzino cinci luni, timp în care medicii au îngrijit-o, până când Maria Larisa a putut să respire singură. Astăzi, are 9 ani” – se mai amintește în comunicatul organizației.
Secțiile care vor beneficia de investiții
Organizaţia Salvaţi Copiii România dotează Secţia Obstetrică Ginecologie şi Secţia de Neonatologie cu aparatură medicală de ultimă generaţie, în valoare totală de 97.467 euro, inclusiv un ecograf performant care să ajute la stabilirea cât mai rapidă a diagnosticului – etapă vitală, mai ales în cazul sarcinilor cu risc – şi un monitor AEEG, EEG & sistem cart, care să monitorizeze funcţia cerebrală a nou-născuţilor care provin din astfel de sarcini.
„Echipamentul donat de Organizaţia Salvaţi Copiii Secţiei de Neonatologie este un aparat performant pentru stabilirea diagnosticului, tratamentului şi prognosticului nou-născuţilor cu convulsii neonatale. Acest echipament este necesar secţiilor de terapie intensivă neonală pentru urgentarea diagnosticului şi tratamentului” – precizează dr. neonat. Adrian Crăciun, de la Spitalul Clinic Dr. I. Cantacuzino.
Gabriela Alexandrescu, Preşedintele Executiv al Salvaţi Copiii România, a vorbit despre necesitatea prioritizării dotării maternităţilor din România: „Aparatura medicală învechită este unul dintre factorii de risc din spitalele din România, care devine cu atât mai grav, cu cât este vorba despre gravidă şi nou-născuţi prematur, unde fiecare secundă face diferenţa dintre viaţă şi moarte. Diagnosticul pus prompt este aşadar vital, iar medicii au nevoie de aparatură medicală de ultimă generaţie”.
Activitatea maternităţii se bazează prioritar pe examinarea ecografică a fătului, precum şi pe urmărirea ulterioară a nou-născutului, iar performanţa actului medical este cu mult îmbunătăţită de echipamentele conforme cu standardele UE.
Secția reprezintă un centru de referinţă, specializat în urmărirea sarcinilor, în special a celor cu risc (spre exemplu: izoimunizări, hipertensiune arterială indusă de sarcină, diabet zaharat, restricţie de creştere intrauterină, anomalii placentare).
Încă de la debutul Programului Naţional de Reducere a Mortalităţii Infantile, Spitalul Clinic Dr. I. Cantacuzino Bucureşti a fost parte din programul Salvaţi Copiii, fiind donate către secţiile de specialitate ale spitalului 35 de echipamente în valoare de peste 300.000 de Euro, printre care: 5 incubatoare şi mese de reanimare, 3 aparate de ventilaţie, monitor fetal, ecograf, monitor transcutanat de gaze sangvine, 10 injectomate etc.
Ratele mortalității infantile în țară
La nivel mondial, între 1-8 din 1.000 de nou-născuţi prezintă afectare cerebrală perinatală (înainte şi după naştere), conform Registrului Naţional Neonatal de Cercetare Anglia ( 2018).
Potrivit datelor finale ale INS, în anul 2021, rata mortalităţii infantile a arătat discrepanţele majore dintre judeţele ţării: astfel, primele trei poziţii în top sunt ocupate de Tulcea (o rată a mortalităţii infantile de 11,1 la mia de copii născuţi vii), Sălaj (8,9 la mie) şi Neamţ (8,2 la mie), în vreme ce în Bucureşti, unde sunt cele mai multe maternităţi de gradul 3, rata mortalităţii infantile a fost de 2,3 la mia de copii născuţi vii.
Potrivit datelor centralizate la nivelul Uniunii Europene pentru anul 2021, România se află pe locul 2 în UE la capitolul mortalitate infantilă, arată o statistică Eurostat.
Astfel, în 2021 Bulgaria a avut o rată a mortalităţii infantile de 5,6 la mia de copii născuţi vii, urmată de România, cu o rată de 5,2 la mie şi Slovacia, unde rata mortalităţii infantile a fost de 4,9 la mia de copii născuţi vii. La polul opus, cea mai mica rată a mortalităţii infantile este înregistrată în Suedia, Finlanda şi Slovenia cu 1,8 la mia de copii născuţi vii.
Organizaţia Salvaţi Copiii: echipamente medicale pentru 107 unităţi medicale
Salvaţi Copiii lansează un apel pentru redirecţionarea a 3,5% din impozitul pe venit către o cauză vitală: dotarea cu echipamente performante a maternităţilor (secţii de Neonatologie, Terapie Intensivă Neonatală, Obstetrică-Ginecologie) şi a spitalelor şi secţiilor de pediatrie. Toţi cei care doresc să se implice pot trimite formularul de redirecţionare a 3,5% din impozitul pe venit către administraţia financiară de care aparţin cu domiciliul, termen limită – 25 mai. Formularul precompletat cu datele organizaţiei se poate descărca de pe www.salvaticopiii.ro/redirectioneaza.
Până în prezent, Organizaţia Salvaţi Copiii a susţinut cu echipamente medicale 107 unităţi medicale (secţii de neonatologie, terapie intensivă neonatală, secţii de pediatrie şi Obstetrică-Ginecologie) din toate judeţele ţării, cu peste 1.200 de echipamente vitale, investind peste 8.700.000 de euro.
Echipa Salvaţi Copiii România, susţinută de specialişti locali (medici de familie, asistenţi sociali, mediatori sanitari), a creat din 2010 o reţea de incluziune socială şi combatere a sărăciei prin asigurarea de servicii integrate (medicale, sociale, educaţionale) la nivel local, astfel ajutând la creşterea accesului la servicii sustenabile şi de calitate pentru mame, gravide, gravide minore şi copii până în 5 ani.
Până în prezent, Salvaţi Copiii România a lucrat în 20 de judeţe, în 61 de comunităţi rurale defavorizate, cu 90.000 de mame, gravide şi copii până în 5 ani.
De 33 de ani, Salvaţi Copiii România construieşte programe sociale, politici publice şi practici solide în beneficiul copilului din România. Expertiza şi complexitatea proiectelor la nivel naţional fac din organizaţie o instituţie socială esenţială, al cărei rol este medierea între societate şi autoritatea publică, în beneficiul copilului.
În cele peste trei decenii de activitate, Salvaţi Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluţii concrete pentru protejarea şi sprijinirea copiilor vulnerabili, şi a militat, în acelaşi timp, pentru o colaborare viabilă cu autorităţile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului. Salvaţi Copiii şi-a asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităţilor publice, în aşa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor.


