La Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea s-a efectuat recent o prelevare multiorgan și de țesuturi, ce a cuprins cord, ficat, rinichi, cornee, tendoane și țesut osos. Acest gest de mare solidaritate și umanitate a fost posibil grație deciziei unei familii care, în ciuda durerii, a ales să aducă speranță altor persoane.
Echipa locală de prelevare din Oradea a fost condusă de Petru Cotrau, coordonator transplant, alături de Dr. Ștefan Pataki, medic primar chirurgie generală (KDP), și un grup format din asistenții medicali Aurelia Cheregi, Emese Pataki, Andrea Nan, precum și medicii rezidenți Oana Popa și specialiștii ATI Elena Mitrașcă și Yvonne Pop.
Pentru prelevarea țesutului osos, o echipă specializată din cadrul Secției Clinice Ortopedie și Traumatologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, coordonată de Dr. Solyom Arpad, a colaborat cu Banca de Țesut Colentina. Aceasta este singura echipă suport din țară care realizează astfel de intervenții. Echipa a inclus pe Asist. Univ. Dr. Pal Fodor, medic primar, și medicii rezidenți Daniel Dacher, Laszlo Orsolya și Adrian Sălăgean.
Agenția Națională de Transplant transmite respect și recunoștință tuturor celor implicați și familiei donatorului, a cărei generozitate a făcut posibilă salvarea mai multor vieți.
În încheiere, reprezentanții ANT au afirmat că „transplantul înseamnă VIAȚĂ!”.


