Analiză: Trei sferturi din țările europene se confruntă cu o curbă ascendentă în ceea ce privește numărul de cazuri noi de COVID-19

Trei sferturi din țările europene se confruntă cu un trend ascendent al cazurilor de COVID-19, cea mai mare creștere înregistrându-se în Europa Centrală și de Est, arată o analiză făcută de SkyNews ce are la bază datele raportate de Universtatea Americană John Hopkins.

Doar 9 din 40 de țări de pe continentul european au o curbă descendentă a infectărilor. Printre ele se numără Portugalia, Spania, dar mai ales Marea Britanie, care a dus o campanie accelerată de vaccinare a populației.

Pe de altă parte, Cehia și Slovacia au fost obligate să mute pacienții COVID în stare gravă în țările vecine, pentru că nu mai aveau paturi disponibile.

Estonia cunoaște cea mai mare și mai abruptă creștere a cazurilor de la începutul pandemiei și este aproape de atingerea capacității medicale de tratare a bolnavilor

O creștere a cazurilor de COVID-19 înregistrează și Ungaria, care a ajuns deja la nivelul cel mai ridicat de infectări pe care îl înregistrase anul trecut, potrivit SkyNews.

Și Polonia, Bulgaria, Serbia, Muntenegru, Italia sunt pe curbe ascendente, chiar dacă nu și-au atins „recordurile” înregistrate anterior în pandemie.

În analiza SkyNews s-au luat în calcul datele din prima săptămână a lunii martie, comparate cu situația de la mijlocul lunii februarie (15 – 21 februarie). România nu este menționată în această analiză.

Lasă un răspuns

*