Alertă de antrax la Iași: Câțiva fermieri au fost internați cu suspiciunea periculoasei bacterii

Autoritățile ieșene au demarat o amplă anchetă după ce trei persoane de la o fermă de bovine au ajuns la Spitalul de Boli Infectioase din municipiu; bărbații care s-au prezentat la Urgențe aveau simptome care indicau infecția generată de bacteria ucigașă antrax.

Antraxul este o boală infecţioasă gravă determinată de o bacterie foarte rezistentă, cea mai severă formă fiind varianta respiratorie; aceasta avansează până la stadiul de meningită, procentul mortalității fiind de peste 90%.

Inspectorii sanitar-veterinari au început ancheta la o fermă unde s-ar fi contaminat pacienţii: au găsit nouă vaci îngropate în apropierea acesteia şi bănuiesc că patronul nu a raportat focarul de infecţie. Mai mult, în timp ce proprietarul susține că animalele moarte ar fi fost doar îngropate, autoritățile investighează dacă nu cumva carnea infestată a ajuns în consumul oamenilor.

Starea bolnavilor din Iași este stabilă dar unul dintre ei a avut nevoie și de o intervenție chirurgicală

Trei bărbaţi au fost internaţi la unitatea spitalicească amintită, la începutul săptămânii, cu suspiciunea de infectare cu antrax; ei ar fi luat bacilul de la ferma de vaci unde lucrează iar unul a fost operat de urgenţă, din cauza complicaţiilor.

Fermierii ar fi intrat în contact cu bacteria periculoasă după ce au sacrificat o vacă bolnavă, la o fermă din Iași; animalul infectat ar fi ajuns din județul Botoșani, după ce a fost cumpărat, alături de alte 30 vite, de la o altă fermă aflată pe un câmp din comuna Movileni unde sunt crescute în jur de 130 bubaline. Proprietarul fermei ieșene acuză că, după această tranzație, în ferma sa au început îmbolnăvirile, relatează ȘtirileProTV.

foto: captura YT

Lasă un răspuns

*