S-a dat startul celei de-a doua ediții a Maratonului Vaccinării București, organizat de Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din Capitală, ce își propune creșterea numărului de persoane vaccinate împotriva SARS-CoV-2.
O premieră în cadrul celei de-a doua ediții a Maratonului Vaccinării București o reprezintă administrarea vaccinului Johnson&Johnson, ce se efectuează într-o singură doză, după cum au anunțat organizatorii. Astfel, toate persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani și doresc să se vaccineze o pot face fie cu vaccinul Pfizer, fie cu vaccinul Johnson & Johnson.
De asemenea, toți cei vaccinați cu prima doză în cadrul ediției I a Maratonului Vaccinării București sunt așteptați pentru rapel.
Ediția a doua a Maratonul Vaccinării București se va desfășura atât la Sala Palatului, cât și la Biblioteca Națională a României, unde vor fi amenajate un total de 50 de fluxuri de vaccinare.
Astfel, timp de 3 zile, 24 de ore din 24, peste 1.000 de medici, studenţi, asistenţi medicali și personal administrativ vor participa pe bază de voluntariat la această acțiune.
În cadrul primei ediții a Maratonului Vaccinării, care a avut loc în perioada 7 – 10 Mai, s-au vaccinat 20.360 de persoane cu prima doză de vaccin Pfizer.


