Legea privind Registrul Național Automatizat cu privire la privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, care le cere, printre altele, angajaților din domeniul sănătății să prezinte un certificat care să arate că nu sunt înscriși în acest registru, a fost publicată în Monitorul Oficial și va intra în vigoare pe 29 iunie.

Potrivit noului act legislativ, toate unitățile din sistemul de sănătate, de stat sau private, sunt obligate să le solicite angajaților și celor cu care colaborează un astfel de certificat.

Aceleași prevederi se aplică și carelor din învățământ, dar și celor ce lucrează în seviciile de protecție socială.

Certificatul de integritate comportamentală este valabil 6 luni de la data eliberării și poate fi obținut de persoanele fizice în aceleaşi condiţii stabilite pentru obținerea certificatuli de cazier judiciar.

Legea a fost adoptată de Parlament și promulgată de președintele Klaus Iohannis săptămâna trecută.

 

Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor

 

Registrul reprezintă un mijloc de cunoaștere, supraveghere și identificare operativă a persoanelor care au comis sexuale prevăzute de Codul penal .

Registrul se organizeaza de Ministerul Justiției și se ține de către unitățile Poliției Române.

Registrul duce evidența:

  • persoanelor fizice condamnate ori împotriva cărora s-au luat alte măsuri cu caracter penal potrivit prevederilor, precum și a celor față de care au fost dispuse măsuri procesual-penale în legătură cu infracțiunile menționate;

  • persoanelor de cetățenie română despre care s-au primit comunicări de luare în evidență din partea autorităților centrale din celelalte state membre și a autorităților competente din statele terțe cu privire la săvârșirea unei infracțiuni menționate;

  • persoanelor născute în străinătate despre care s-au primit comunicări din partea autorităților competente ale altor state cu privire la săvârșirea unei infracțiuni menționate și cu privire la care sunt date că se deplasează sau că se pot deplasa pe teritoriul României.

Lasă un răspuns

*