Numărul de donatori în moarte cerebrală începând cu luna martie 2019 a ajuns la 62 și aproape a egalat numărul donatorilor în moarte cerebrală din întreg anul 2018, respectiv 65, anunță Agenția Națională de Transplant (ANT). De asemenea, tot în 2019, au fost realizate 52 de transplanturi de ficat și rinichi cu donator în viaţă, număr care începe să se apropie de cel din 2019, când s-au înregistrat 75 de donatori vii de ficat şi rinichi.
Doar în ultimele două săptămâni, în România s-au făcut 10 transplanturi de rinichi, 5 transplanturi de ficat, 1 transplant de cord în România şi 2 pentru cetăţeni din Eurotransplant și 1 transplant de plămân.
„După 2 ani în care activitatea de transplant a cunoscut o scădere dramatică, ultimele luni ale acestui an au însemnat un reviriment important al transplantului, tradus prin numeroase vieţi salvate, fiind regretabil şi de neînţeles că se continuă campania ştirilor negative, prezentate într-un mod tendenţios aproape după fiecare succes din ultima perioadă. Criza de încredere în sistemul de transplant, indusă prin campanii şi informaţii nereale şi iresponsabile, marchează „un mare pas înapoi” şi duce la pierderea de vieţi omeneşti”, se precizează în comunicatul ANT.
De altfel, Agenția atrage atenția că orice campanie negativă duce la dificultăți în obţinerea consimţământului de donare, cu consecințe devastatoare: scăderea dramatică a activităţii de transplant şi a speranței de viață a bolnavilor aflaţi pe listele de aşteptare. În susţinerea acestei afirmaţii stau statisticile ultimilor doi ani.
ANT amintește și că în România este interzisă vânzarea de organe, fapta fiind considerată infracţiune. „Menţionăm faptul că la nivelul instituţiei noastre a fost primită o informare din partea Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate din cadrul IGPR în legătură cu efectuarea unei anchete care vizează site-urile cu anunțuri privind vânzarea de organe”, mai transmite ANT.


