62 de cazuri de infecție cu West Nile și șase decese, de la începutul lunii iunie și până acum

De la începtul lunii iunie și până acum, în România au fost confirmate 62 de cazuri de infecție cu virusul West Nile și șase decese. Ultimul dintre acestea a fost înregistrat în București, în ultima săptămână, potrivit datelor  Centrului National de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT).

Cele mai multe cazuri, în Capitală

 

Potrivit aceleiași surse, cele mai multe cazuri de infecție cu West Nile au fost înregistrate în Capitală, 17 la număr. Alte cazuri au confirmate  în județele Călărași (opt cazuri), Constanța (șase cazuri), Iași (patru cazuri), Tulcea (patru cazuri), Galați ( trei cazuri), Argeș (două cazuri), Buzău (două cazuri), Olt (două cazuri), Mureș (două cazuri), Teleorman (trei  cazuri), Vrancea (două cazuri). De asemenea a fost înregistrat câte un caz în județe Botoșani, Dolj, Ilfov, Prahova, Vaslui,  Suceava și Satu Mare.

„Unul dintre cazuri a avut expunerea atât în județul Galați, cât și în județul Tulcea, respectiv atât în județul Mureș, cât și în județul Constanța”, se precizează în raportul CNSCBT.

În ceea ce privește distribuția cazurilor, cele mai multe au fost în mediul urban (33), față de 29 în mediul rural.

Totodată, mai multe cazuri de infecție au fost înregistrate la bărbați (35), față de 27 în cazul femeilor.

Anul trecut, virusul West Nile a provocat 36 de decese în România.

 

Lasă un răspuns

*