39 de percheziții în ancheta privind evaziunea fiscală și vânzarea ilegală de medicamente în 9 județe

Combinații antibiotice

Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.G.P.R. desfășoară 39 de percheziții domiciliare în București și în județele Brașov, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Ilfov, Prahova și Vrancea, într-un dosar penal supravegheat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Ancheta vizează suspiciuni de evaziune fiscală, înșelăciune, fals în înscrisuri oficiale, comercializarea de produse alterate și constituirea unui grup infracțional organizat.

Ancheta relevă că, începând cu anul 2022, persoanele implicate au pus în practică un mecanism ilegal legat de decontarea medicamentelor scumpe, destinate tratării unor boli grave, din Fondul Național Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate. Fiecare membru al grupului avea un rol bine definit:

  • Intermediari care cumpărau medicamente și/sau rețete de la pacienți;

  • Persoane care preluau și predau prescripții și medicamente către medici și farmacii;

  • Medici care emiteau rețete pentru medicamentele respective sau valorificau medicamente decomisionate;

  • Farmaciști sau asistenți farmaciști implicați în circuitul ilicit, în special în București și județele Constanța și Călărași;

  • Intermediari care reintroduceau medicamentele obținute fraudulos în circuitul comercial, atât în România, cât și în Uniunea Europeană.

Modul de operare a grupului urma mai mulți pași:

  1. Achiziționarea medicamentelor de la pacienți cu posibilități financiare reduse, care primeau medicamentele legal, dar le vindeau intermediarilor cu prețuri mult sub valoarea de piață (exemplu: medicamente cu preț de referință de 4.000 lei, vândute cu 200-500 lei).

  2. Predarea medicamentelor către medici sau asistenți, care emiteau noi prescripții pentru aceleași medicamente pe numele altor pacienți cu drept legal la tratament.

  3. Ridicarea medicamentelor din farmacii, pe baza prescripțiilor obținute fraudulos, fără ca medicamentele să fie decomisionate din sistemul de verificare.

  4. Vânzarea medicamentelor către firme autorizate, la prețuri reduse, cu simularea tranzacțiilor prin companii controlate, inclusiv din Bulgaria.

  5. Reintroducerea medicamentelor pe piața legală, mai ales în Uniunea Europeană, unde erau verificate, reambalate și primind noi coduri unice de verificare.

Lasă un răspuns

*