Cancerul de prostată se numără printre cele mai frecvente afecțiuni oncologice la bărbați, cu o incidență estimată de 1 caz la fiecare 7 bărbați de-a lungul vieții. În fazele incipiente, boala se manifestă rar prin simptome clare, însă identificarea precoce crește semnificativ șansele de tratament eficient și de supraviețuire.
Cu ocazia Zilei Mondiale a Luptei împotriva Cancerului de Prostată, Spitalul Clinic CF Timișoara trage un semnal de alarmă asupra importanței testării precoce și a controalelor regulate. În România, cancerul de prostată este a doua cauză principală de deces prin cancer la bărbați, după cel pulmonar.
Testul PSA (antigen specific prostatic) este un indicator esențial pentru identificarea riscului de cancer prostatic. Această proteină produsă exclusiv de prostată, atunci când are valori ridicate, poate indica prezența unei malignități și necesită investigații suplimentare.
În Ambulatoriul Spitalului Clinic CF Timișoara, pacienții au acces la un Cabinet de Urologie unde pot beneficia de ecografie urologică, o investigație neinvazivă și nedureroasă ce oferă informații despre dimensiunea și structura prostatei. De asemenea, tuseul rectal, o metodă rapidă și simplă, ajută medicii urologi să detecteze eventuale anomalii ale glandei prostatice.
Combinarea testului PSA cu tuseul rectal și ecografia oferă o evaluare primară importantă, care poate indica prezența unei afecțiuni benigne sau maligne. Diagnosticul final, însă, se stabilește prin investigații imagistice avansate precum RMN-ul și biopsia prostatică.
Rata de supraviețuire a pacienților depinde în mare măsură de stadiul în care boala este descoperită, motiv pentru care prevenția și screening-ul regulat sunt vitale.


