Compania farmaceutică britanică AstraZeneca a început să testeze un tratament bazat pe anticorpi, ce vizează prevenirea şi tratarea maladiei COVID-19, care se adaugă astfel recentelor progrese înregistrate la nivel global pentru găsirea unor posibile soluţii medicale contra acestei afecţiuni cauzate de noul coronavirus, informează Reuters. Compania britanică, considerată deja unul dintre jucătorii cheie din cursa [mai mult]
Categorie: Science&Tech
EXCLUSIV Vaccin împotriva noului coronavirus: Care sunt persoanele ce au contraindicații la vaccinare
Dr. Valeriu Gheorghiță, medic primar boli infecțioase Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” a declarat pentru Sănătatea TV și RoHealthReview că există o serie de contraindicații relative sau temporare de vaccinare, respectiv atunci când o persoană nu este în deplină stare de sănătate, are o stare febrile acută sau are o condiție [mai mult]
Studiu referitor la pandemie, coordonat de dr. Virgil Musta
Dr. Virgil Musta, medic specialist boli infecțioase, coordonează un studiu referitor la pandemia de coronavirus, inițiat de Fundația de Ajutor Medical Profilaxis. Astfel, cei care doresc să se implice în realizarea acestui studiu sunt invitați să completezde un chestionar cu 23 de întrebări legate de coronavirus, cu un timp estimate de răspuns de 12 minute. [mai mult]
Dr. Adriana Pistol: Subtipul de gripă se schimbă anual. Gripa aviară umană, rată de mortalitate extrem de mare
Dr. Adriana Pistol, directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), a declarat că tipurile de gripă nu se schimbă, iar ceea ce se schimbă anual este subtipul, respectiv varianta. Dr. Adriana Pistol a dat exemplul pandemiei de gripă porcină din 2009, cu subtipul AH1N1, [mai mult]
Dr. Adriana Pistol: Prezența unui virus poliomielitic sălbatic la un pacient pune în pericol major sănătatea publică
Dr. Adriana Pistol, directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), a declarat că deși poliomielita, o boală în curs de eradicare, nu mai există în România din 2002, prezența unui virus poliomielitic sălbatic la un pacient pune în pericol major sănătatea publică. Și asta [mai mult]
Johnson & Johnson plănuiește să lanseze cel mai mare studiu clinic al unui vaccin contra COVID-19
Johnson & Johnson intenționează să testeze vaccinul său contra noului coronavirus pe până la 60.000 de persoane din întreaga lume la sfârșitul lunii septembrie în cea de-a treia fază a studiului clinic. Dacă compania atinge obiectivul de înscriere, care a fost raportat pe o bază de date a guvernului SUA, acesta ar fi cel mai [mai mult]
Un studiu Gilead arată că remdesivir are efecte minime pentru bolnavii de COVID în forme moderate
Pacienţii COVID-19 care suferă forme moderate ale bolii au evoluat spre bine după ce au primit, timp de 5 zile, tratamentul oferit de Gilead Sciences Inc cu remdesivir, însă continuarea tratamentului timp de 10 zile nu a prezentat beneficii şi nu a scurtat în mod semnificativ perioada de internare în spital, conform unui nou studiu. [mai mult]
Vaccinul anti-coronavirus: Sinovac Biotech va furniza până la 40 de milioane de doze Indoneziei
Compania chineză Sinovac Biotech va furniza până la 40 de milioane de doze de vaccin anti-coronavirus guvernului indonezian între lunile noiembrie şi martie, a anunţat un ministru din Indonezia, ţară din Asia de Sud-Est care caută să-şi asigure stocurile în contextul în care numărul cazurilor de infectare este în continuă creştere, potrivit Reuters. În cursul [mai mult]
EXCLUSIV Ziua medicinei militare: Suntem într-un „război” între un microorganism ce vrea să supraviețuiască și om
În prezent, trăim un „război” între un organism viu care vrea să supraviețuiască, să se adapteze, și om, care la rândul lui, evident, vrea să supraviețuiască și să își continue activitatea mai departe, după cum a declarat, pentru Sănătatea TV și RoHealthReview, Valeriu Gheorghiţă, medic primar Boli Infecţioase la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central [mai mult]
Vaccinul împotriva COVID-19: CE a încheiat discuțiile preliminare cu cei de la CureVac
Comisia Europeană a încheiat joi o serie de discuţii preliminare cu CureVac pentru achiziţionarea unui potenţial vaccin împotriva COVID-19, informează executivul european într-un comunicat de presă. Acesta este rezultatul demersurilor pozitive cu Sanofi-GSK, anunţate la 31 iulie, şi cu Johnson & Johnson, anunţate la 13 august, precum şi al semnării unui angajament prealabil de achiziţie [mai mult]
O analiză a pierderii simţului mirosului, simptom asociat COVID-19, ar putea explica de ce coronavirusul e „atât de uşor de contractat”
Un studiu asupra ţesutului nazal ar putea ajuta la înţelegerea modului în care persoanele infectate cu noul coronavirus îşi pierd simţul mirosului şi ar putea contribui la dezvoltarea unor noi terapii contra COVID-19, portivit unui anunţ dat publicităţii miercuri de o echipă de oameni de ştiinţă. Studiul efectuat pe eşantioane de ţesut nazal prelevate chirurgical [mai mult]
Studiu: Mutația care face SARS-CoV-2 mai contagios, identificată la pacienții din România
Mutația D614G a virusului SARS-CoV-2, caracterizată de unii oameni de știință ca fiind de până la 10 ori mai contagioasă în culturi celulare, a fost detectată încă de acum două luni, într-un procent majoritar, de 96%, la pacienții din România testați în cadrul studiului pentru secvențierea genoamelor noului coronavirus, desfășurat de o companie privată furnizoare [mai mult]












