Medicul Carmen Dorobăț: Formele medii de COVID-19, fără comorbidități, se negativează greu

Medicul Carmen Dorobăț, manager al Spitalului clinic de Boli Infecțioase Sf. Parascheva din Iași, a declarat că în ultima perioadă, formele medii de COVID-19, fără comorbidități, se negativează greu. “Adică stau o perioada mai lungă de timp până să obțină acel test negativ. Aș spune că modul în care evoluează simptomele, retrocedarea acestor simptome este [mai mult]

Ursula von der Leyen: Livrarea unor potenţiale vaccinuri împotriva COVID-19 ar putea începe în mod serios în aprilie 2021

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că livrarea unor potenţiale vaccinuri împotriva COVID-19 către statele UE ar putea începe în mod serios în aprilie 2021, avertizând totodată că evoluţia pandemiei COVID-19 în UE este ”alarmantă”, cerându-le statelor membre să ia măsuri îndrăzneţe pentru ”a salva vieţi”, precum şi mai multă coordonare între [mai mult]

UMF „Carol Davila” București a dat startul activităților în Centrul de Inovație și e-Health – CieH

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București demarează seria proiectelor și activităților din cadrul Centrului de inovație și e-Health (CieH) având ca scopuri principale dezvoltarea de noi aptitudini digitale pentru studenţi şi cadre didactice, întărirea relaţiilor cu autorităţile guvernamentale şi aducerea de finanţări suplimentare prin proiecte din fonduri nerambursabile sau cu parteneri private, [mai mult]

Specialist în sănătate publică: Vaccinul împotriva COVID-19 va da imunitate doar pentru câteva luni

Prof. dr. Răzvan Cherecheș, directorul Departamentului de Sănătate Publică al Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, este de părere că vaccinul împotriva COVID-19 va da imunitate doar pentru câteva luni, ceea ce înseamnă că va fi foarte dificil de obținut un procent de 70% necesar pentru imunitatea [mai mult]

VIDEO Medicul Ciuhodaru: Riscul de infarct crește cu 5-10%, timp de trei zile după schimbarea orei

Tudor Ciuhodaru, medic în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă “Nicolae Oblu” din Iași, atenționează că modificarea orei de trezire duce la un stres la care organismul reacţionează prin creșterea activităţii sistemului nervos simpatic şi a nivelului citokinelor proinflamatorii determinând mai multe modificări în organism. Astfel, pot apărea modificări cardiovasculare manifestate prin variaţii ale tensiunii arteriale [mai mult]

Managerul Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara: Pandemia de coronavirus poate să dureze doi ani

Managerul Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara, medicul Cristian Oancea, a declarat că din punctul său de vedere și din datele din literatură, pandemia de coronavirus poate să dureze doi ani. Medicul a spus însă că “partea care ne sperie este că nu dezvolți o imunitate care să te protejeze. Cine a trecut prin infecție să [mai mult]

Coronavirus: AstraZeneca a reluat testele clinice pentru vaccinul său. Johnson & Johnson se pregăteşte

AstraZeneca a reluat testele clinice în Statele Unite ale vaccinului său experimental împotriva COVID-19 după autorizarea primită în acest sens din partea autorităţilor de reglementare, iar Johnson & Johnson se pregăteşte să facă acelaşi lucru, luni sau marţi, relatează Reuters. Aceste veşti pe care cele două companii le-au anunţat vineri reprezintă progrese înregistrate în lupta [mai mult]

Epidemiologul Emilian Popovici: Coronavirusul va infecta “după oferta care i se va face” până la formarea imunității colective

Vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, conf.univ.Dr. Emilian Damian Popovici, a afirmat că noul coronavirus va infecta “după oferta care i se va face cel puțin până la formarea imunității colective”. În acest context, conf.univ.Dr. Emilian Damian Popovici a spus că de noi depinde “oferta care i se face și tot de noi depinde în cea [mai mult]

Epidemiolog francez: Noul coronavirus se răspândeşte mai rapid decât în primăvară

Noul coronavirus se răspândeşte mai rapid în prezent decât în primăvară, în faza iniţială a pandemiei, a afirmat epidemiologul Arnaud Fontanet, consilier ştiinţific al Guvernului francez, emiţând unul din cele mai puternice avertismente de până acum cu privire la amploarea valului care a cuprins Europa, potrivit Reuters. “Virusul circulă mai rapid … Resurgenţa pandemiei a [mai mult]

Proiectul “măști biodegradabile” al UPB, câștigător al unui concurs pentru încurajarea economiei circulare

Proiectul “măști biodegradabile” al Universității Politehnica din București a câștigat marele premiu al Concursului de idei WEDO pentru încurajarea economiei circulare. “Concursul WE DO a încercat să rezolve simultan două probleme existente în societate: implementarea conceptului de Economie Circulară și implicarea femeilor în știință. Pentru noi, acest concurs a reprezentat o provocare și o oportunitate [mai mult]

Vaccinul împotriva COVID-19: A murit un voluntar înscris în studiul clinic de fază a 3-a al AstraZeneca

Autoritatea pentru sănătate din Brazilia a anunţat decesul unui voluntar înscris în studiul clinic de fază a 3-a, referitor la vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat de AstraZeneca, în colaborare cu Universitatea Oxford, potrivit Reuters. Cu toate acestea, autoritatea pentru sănătate din Brazilia a precizat că a primit date din investigaţia legată de acest caz şi că [mai mult]

Măşti high-tech capabile să traducă, să filtreze şi să supravegheze, create de companii din Asia

Goana după măşti sanitare, fenomen cauzat de pandemia de coronavirus şi care se manifestă pe întreaga planetă, a stat la baza apariţiei unor inovaţii high-tech inedite: pe lângă funcţia de filtrare a aerului, ele pot de acum să devină şi instrumente de supraveghere sanitară şi dispozitive de traducere. Sectorul tehnologic şi cercetătorii din Asia, în [mai mult]