Prof. Univ. Dr. Habil. Horațiu Moldovan – coordonatorul Programului de Transplant Cardiac din cadrul Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară a Spitalului Clinic de Urgență București – a fost ales recent în funcția de președinte în exercițiu al ROMTRANSPLANT, potrivit unui comunicat al instituției. “Sunt onorat de alegerea în calitate de Președinte al ROMTRANSPLANT, ca o continuare [mai mult]
Categorie: Science&Tech
Dialogul cu bebelușii poate contribui la dezvoltarea acestora
Micuții de doi ani și jumătate care au asistat la mai multe dialoguri în viața de zi cu zi aveau mai multă mielină – o substanță care face semnalele creierului mai eficiente – în zonele creierului legate de limbaj , susțin cercetătorii de la Universitatea din East Anglia (UEA ) în cadrul unor cercetări publicate în [mai mult]
Sute de medici, studenți și profesori de la UMF Cluj, la crosul caritabil „Medic de 10 Km”
Peste 300 de medici, studenți și cadre didactice ale Universităţii de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca au participat, la începutul acestei săptămâni, la crosul caritabil „Medic de 10 Km”. Alături de ei, au fost prezenți și câțiva sportivi de performanță ai comunității locale, dar și 20 copii care au participat la o cursă [mai mult]
OMS avertizează: Îndulcitorii fără zahăr pentru controlul greutății pot dăuna sănătății
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a lansat un nou ghid privind îndulcitorii fără zahăr(NSS), care recomandă împotriva utilizării NSS pentru a controla greutatea corporală sau a reduce riscul de boli netransmisibile (BNT). Recomandarea se bazează pe constatările unei revizuiri sistematice a dovezilor disponibile și menționează că utilizarea NSS nu conferă niciun beneficiu pe termen lung [mai mult]
Cine, când și de câte ori ar trebui verificată propria tensiune arterială
Valorile tensiunii arteriale ale unui pacient pot varia semnificativ între vizitele la medic, potrivit unor cercetări la scară largă. Acestea pot varia de la o vizită la cabinetul specialistului la alta și este posibil ca rezultatele tensiunii arteriale din timpul consultului să nu reflecte cu exactitate situația la zi. Un articol de cercetare publicat în [mai mult]
Prima ediție a „International Library Staff Week at George Emil Palade University of Medicine, Pharmacy, Science, and Technology of Targu Mures”
Departamentul de Relații Internaționale al Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, în colaborare cu Biblioteca universitară, organizează în perioada 15-19 mai, prima ediție a „International Library Staff Week at George Emil Palade Universitatea de Medicină, Farmacie, Știință și Tehnologie din Târgu Mureș”. „Săptămâna Internațională a Bibliotecarilor” oferă context [mai mult]
Cea mai frecventă afecțiune cardiacă a cărei complicație majoră este infarctul miocardic acut o constituie boala coronariană; coronarografia este, din acest motiv, o investigație foarte importantă mai ales dacă este efectuată la momentul potrivit. În contextul în care rata de morbiditate și cea de mortalitate din cauza infarctului miocardic, la nivelul Spitalului Județean de Urgență [mai mult]
Studiu alarmant: Pandemia COVID a răspândit folosirea acasă sau în școli a unor dezinfectanți extrem de periculoși
Potrivit unui studiu, anumite produse de igienizare conțin un grup periculos de substanțe chimice – compuși de amoniu cuaternar, cunoscuți și sub numele de QAC sau „quats”. Din ce în ce mai comercializați și utilizați în case, școli și locuri de muncă, dețin însă dovezi limitate pentru în privința siguranței în utilizarea lor; printre produsele care [mai mult]
Delegație a Universității „Ovidius”, la un eveniment de promovare a sănătăţii mintale din Finlanda
Universitatea „Ovidius” din Constanţa (UOC) a participat, recent, la o nouă întâlnire transnaţională din cadrul proiectului European Alliance for Sport and Mental Health (EASMH), cod 622832-EPP-1-2020-1-IT-SPO-SCP, finanţat cu 398.450 euro prin Programul european Erasmus Plus. Evenimentul s-a desfăşurat la Tampere, Finlanda, şi a avut drep scop evaluarea stadiului activităţilor din proiect şi stabilirea unor acţiuni [mai mult]
Ce instituții de cultură puteți vizita în Noaptea Muzeelor din acest weekend
Ediţia cu numărul 19 a mult-așteptatei Nopți a Muzeelor, în acest an, deschide porțile instituțiilor de cultură sâmbătă, 13 mai, la 311 muzee din România şi Republica Moldova; publicul se va bucura de expoziţii, evenimente culturale şi experimente artistice, proiecţii, prezentări, spectacole, ateliere, animaţii stradale şi interioare, concerte și tururi interactive. Potrivit site-ului dedicat acestui eveniment, în [mai mult]
Câteva zile până la începerea Congresului Internațional „Marisiensis” de la Târgu Mureș
Congresul Internațional „Marisiensis”, eveniment științific de referință în peisajul academic local, dar și la nivel național și internațional, va avea loc în perioada 17-21 mai 2023 – anunță Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş. Organizat de filiala locală a Ligii Studenților, în parteneriat cu UMFST G.E. Palade Târgu [mai mult]
Cursuri „COS-DSM” – „Comandant Operațiuni de Salvare – Director Salvări Medicale”, la Târgu Mureș
Prima serie de pregătire a personalului operativ cu atribuții de coordonare și conducere a intervențiilor (curs de tip „COS-DSM” – „Comandant Operațiuni de Salvare – Director Salvări Medicale) se desfășoară, până la 26 mai, la Târgu Mureș. Evenimentul reunește ofițeri pompieri din comenzile inspectoratelor pentru situații de urgență precum și medici din cadrul unităților de [mai mult]













