COVID-19: Sute de noi cazuri înregistrate în ultima săptămână

În perioada 31 iulie – 6 august, au fost înregistrate 906 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2; dintre acestea, 258 sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare, incidenţa înregistrată la 14 zile fiind de 0,05. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma [mai mult]

Condiții și locuri cu taxă la UMF Craiova pentru examenul de admitere din septembrie

Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova este alcătuită din patru facultăți, împărțite la rândul lor în departamente și centre de cercetare. Pe data de 24 septembrie, instituția organizează concurs de admitere la următoarele programe de studii, după cum urmează: 𝑪𝒐𝒔𝒎𝒆𝒕𝒊𝒄𝒂̆ 𝒎𝒆𝒅𝒊𝒄𝒂𝒍𝒂̆ 𝒔̧𝒊 𝒕𝒆𝒉𝒏𝒐𝒍𝒐𝒈𝒊𝒂 𝒑𝒓𝒐𝒅𝒖𝒔𝒖𝒍𝒖𝒊 𝒄𝒐𝒔𝒎𝒆𝒕𝒊𝒄 (Facultatea de Farmacie) -45 locuri ”cu taxă” Taxa școlarizare – 6000 [mai mult]

Clasament QS: Clujul își menține poziția de cel mai bun oraş studenţesc şi în 2023

Cluj-Napoca rămâne şi în acest an cel mai bun oraş studenţesc al României, conform clasamentului QS al celor mai bune oraşe academice pentru studenţi care poate fi consultat AICI. Potrivit informaţiilor date recent publicităţii, în România, prima poziţie este ocupată de municipiul Cluj-Napoca (locul 137 la nivel internaţional), urmat de Bucureşti (141 internaţional) şi Timişoara (151-160 [mai mult]

Finanțare de 10 milioane euro pentru un proiect de cercetare a unor metode personalizate în tratamentul AVC legat de fibrilaţia atrială

Şefa Clinicii de Cardiologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, dr. Theodora Benedek, anunță câştigarea unei finanţări de 10 milioane euro prin programul Horizon Europe al UE pentru un proiect de cercetare a unor metode personalizate în tratamentul accidentului vascular cerebral (AVC) legat de fibrilaţia atrială: „Un nou proiect european câștigat! Comisia [mai mult]

Un studiu observațional sugerează că nivelul ridicat de troponină ar putea fi asociat cu un risc crescut de deces

„Concentrațiile de troponină cardiacă (cTn) peste limita superioară a normalului recomandată de producător (ULN) sunt frecvent observate la pacienții din spital fără o prezentare clinică compatibilă cu infarctul miocardic de tip 1, iar semnificația acestui lucru este incertă” – se menționează în introducerea unei cercetări publicate online în publicația Heart. Cercetarea vizează însemnătatea unui nivel ridicat de [mai mult]

FABC a lansat o broșură ce poate fi descărcată online, gratuit, referitoare la mielomul multiplu

”Mielomul multiplu este un tip de cancer al sângelui care afectează plasmocitele, celule care ajută organismul să lupte împotriva infecțiilor producând anticorpi care pot recunoaște și distruge agenții patogeni intrați în organism. În cazul mielomului multiplu, plasmocitele canceroase (maligne) se acumulează în măduva osoasă și înlocuiesc celulele sănătoase; în loc să producă anticorpi utili organismului, [mai mult]

„Solidaritatea Sanitară” a lansat aplicația Calculatorul Salariilor din Sănătate: „Este o alternativă mai bună comparativ cu intențiile guvernanților”

Federația „Solidaritatea Sanitară” din România(FSSR) a lansat recent o aplicație care le arată angajaților din Sănătate atât veniturile salariale actuale cât și cele pe care le-ar avea dacă s-ar aplica proiectul legii salarizării (partea privitoare la angajații din sectorul public de sănătate) negociat de către cele două federații sindicale reprezentative cu Ministerul Sănătății. Se numește [mai mult]

Ce trebuie să știți pentru a evita riscurile unui înec în timpul distracțiilor în apă

Vremea frumoasă, specifică lunii august, sporește tentația multora pentru o „bălăceală” dar, cu răcoritul în apă, apar și riscurile specifice. Astfel, cadrele medicale de la Spitalul Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” Sfântu Gheorghe atenționează publicul, într-o scurtă informare pe pagina de socializare a instituției, să nu ignore câteva detalii care pot salva vieți în cazul [mai mult]

SCJU Târgu Mureş: Bebeluş de 10 zile, cu malformaţie de venă Galen, salvat printr-o embolizare cerebrală de către o echipă multidisciplinară de specialiști

Un micuț de doar 10 zile, diagnosticat după naştere cu o boală extrem de rară, a fost salvat printr-o intervenţie de embolizare în radiologie intervenţională, de către o echipă multidisciplinară, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă(SCJU) Târgu Mureş: „Intervenţia de embolozare a malformaţiei a constat în identificarea vaselor de sânge de la nivel cerebral, vase [mai mult]

Semnificația profundă a Zilei Mondiale de Luptă împotriva Hepatitei, marcată de descoperirea unui vaccin premiată cu un Nobel

La sfârșitul anilor 1960, Baruch Blumberg a descoperit în mod neașteptat un agent infecțios pentru hepatita B în timp ce cerceta proteinele din sânge de la oameni din diferite părți ale lumii, virus legat de un virus de tip necunoscut anterior la acel timp. S-a observat că virusul poate fi purtat de persoane care nu [mai mult]

Nou tratament eficient în tratarea depresiei postpartum

Autorii unui studiu recent anunță rezultate promițătoare referitoare la un nou medicament conceput pentru a ameliora simptomele depresiei postpartum în contextul în care, potrivit unor statistici anterioare, una din șapte femei se confruntă cu una dintre formele acestei afecțiuni. În studiul lor, publicat în American Journal of Psychiatry, cercetătorii de la Sage Therapeutics și Biogen, coordonați de [mai mult]

Iași: Cinci oferte pentru construirea Spitalului Regional de Urgență

„Procedura de atribuire a primelor lucrări de construcții la spitalul regional de urgență Iași a avut data limită pentru depunerea ofertelor ieri, 26 iulie 2023.  5 operatori economici și-au declarat, prin depunerea ofertelor, participarea la această procedură și intenția de a realiza primele lucrări de construcții la cel mai important obiectiv de infrastructură sanitară din [mai mult]