După Marea Britanie, un alt stat aprobă vaccinul Pfizer/BioNTech împotriva COVID-19. Anunțul autorităților

Autoritatea de reglementare Health Canada a aprobat, miercuri, vaccinul Pfizer/BioNTech împotriva COVID-19, la câteva zile după ce Marea Britanie a făcut același lucru, anunță New York Times. Conform sursei citate, canadienii ar putea primi vaccinul începând de săptămâna viitoare. Vaccinul a fost catalogat drept sigur de către Health Canada, la câteva zile după ce Marea [mai mult]

MS: Secţiile de obstetrică-ginecologie şi neonatologie publice și private, ierarhizate după gradul de competență cu 1a, 1b, 2 sau 3

Ministerul Sănătății intenționează să ierarhizeze unităţile spitaliceşti, secţiile şi compartimentele de obstetrică-ginecologie şi neonatologie din sistemul public și privat. Acestea vor fi încadrate într-unul din nivelurile 1a, 1b, 2 sau 3, în ordine crescătoare a gradului de competenţă, pe baza Chestionarului de evaluare a secţiilor, compartimentelor de obstetrică-ginecologie, ginecologie şi nou-născuţi, din sistem public şi [mai mult]

Record de intervenţii de transplant renal, realizate în acest an, la Centrul de Transplant Renal din cadrul Spitalului „Dr. C. I. Parhon” Iași

Coordonatorul echipei chirurgicale a Centrului de Transplant Renal din cadrul Spitalului „Dr. C. I. Parhon” Iași, dr. Corneliu Moroşanu, a declarat că, spre deosebire de anul trecut, când au fost 27 de intervenții de transplant renal, de la începutul anului şi până acum s-au efectuat 40 de astfel de intervenţii. Cele mai multe dintre aceste [mai mult]

50 de paturi de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, conectate la instalaţia de oxigen

Paturile din clădirea Secţiei de boli infecţioase, din cadrul  Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina, în care sunt internaţi pacienţi cu suspiciune de COVID-19, au fost conectate la instalaţia de oxigen a spitalului, potrivit managerului unităţii medicale, Dan Stana. „La Secţia de boli infecţioase, în clădirea pentru suspecţi de infectare cu noul coronavirus, unde sunt [mai mult]

Câte doze de vaccin gripal vor ajunge la medicii de familie, pentru continuarea imunizării persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire. Anunțul Ministerului Sănătății

Ultimele 540 000 doze de vaccin gripal vor ajunge marți și miercuri la direcțiile de sănătate publică și, mai apoi, în cabinetele medicilor de familie pentru continuarea imunizării persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire. Pentru acest sezon, Ministerul Sănătății (MS) a achizitionat aproximativ trei milioane de doze de vaccin gripal, dublu față de anul trecut. [mai mult]

Medici ai Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad au realizat o nouă prelevare de organe

Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad au anunțat că  mai mulți  medici au realizat o nouă prelevare de organe, de la o femeie în vârstă de 50 de ani. “Din păcate femeia nu mai avea șanse să supraviețuiască, iar familia deși se află într-o situație disperată și-a dat acordul să doneze organele care pot [mai mult]

Ministrul britanic al Sănătăţii, despre debutul campaniei de vaccinare antiCOVID-19: Săptămâna următoare este un moment istoric

Ministrul britanic al Sănătăţii, Matt Hancock, a salutat duminică momentul ”istoric” pe care îl reprezintă debutul de marţi al campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 în Marea Britanie, informează AFP. Ţara europeană cel mai grav afectată de pandemie, cu peste 61.000 de decese, Regatul Unit este primul stat pe plan mondial care a autorizat utilizarea vaccinului [mai mult]

VIDEO Trei pacienţi cu arsuri, transportați în Austria şi Germania

Trei pacienţi care prezintă arsuri au fost transportaţi, sâmbătă, la spitale din Austria şi Germania cu o aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, anunţă Ministerul Apărării Naţionale (MApN). Potrivit sursei citate, aeronava, care este configurată pentru misiuni medicale, a efectuat o misiune umanitară pe ruta Otopeni – Cluj Napoca – Viena – Graz – [mai mult]

Iohannis: Viitorul înseamnă acces universal la actul medical, prevenție și medicină personalizată

Viitorul înseamnă acces universal la actul medical şi un nou concept bazat pe prevenţie, medicină personalizată, inovare şi sustenabilitate, a transmis, sâmbătă, preşedintele Klaus Iohannis, participanţilor la ceremonia de decernare a Premiilor Naţionale ale Asociaţiei Medicale Române, desfăşurată în cadrul celui de-al XIV-lea Congres Naţional al organizaţiei. Potrivit şefului statului, pilonii de bază ai unei [mai mult]

Guvernul a aprobat construirea unui centru de arși în cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”

Guvernul a aprobat în şedinţa de vineri, 4 decembrie, o Hotărâre privind indicatorii tehnico-economici pentru construirea unui centru de arşi în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu”. Actul normativ aprobă indicatorii tehnico-economici pentru construirea unui centru de arşi în cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, dar şi reorganizarea fluxurilor [mai mult]

Dr. Alina Croitoru: Îngrijirea pacienţilor COVID-19 pare să se transforme într-un maraton şi să dureze pentru mult timp

Asist. univ. dr. Alina Croitoru, președinte Asociația de Educație în Boli Respiratorii, a declarat că îngrijirea pacienţilor cu COVID-19 pare să se transforme dintr-un sprint, într-un maraton şi să dureze pentru mult timp. Dr. Alina Croitoru, președinte Asociația de Educație în Boli Respiratorii, a transmis un mesaj cu ocazia împlinirii a 130 de ani de [mai mult]

Prof. dr. Florin Mihălțan: “Asediul” COVID-19 asupra Institutului „Marius Nasta” vine după altele precum gripa, cancer sau boli cronice

Prof. dr. Florin Mihălțan, şef secție Pneumologie, Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, a declarat că asediul COVID-19 asupra unităţii medicale pe care o reprezintă este “un asediu” care vine după alte multe asedii, precum cel al gripei, al cancerului, al altor boli cronice unde Institutul a făcut faţă întotdeauna cu brio. Totodată, prof. dr. Florin [mai mult]