Biroul European al Crucii Roșii: Referiri la deficiențele serviciilor de sănătate din zonele rurale din România

O delegație a Biroului European al Crucii Roșii – Red Cross EU Office au vizitat recent sediul central al Crucii Roșii Române: „În urma acestei vizite, colegii noștri de la Bruxelles s-au interesat despre rezultatele proiectului Caravana de Sănătate și ale Centrelor de Promovare a Sănătății” – relatează reprezentanții Crucii Roșii din țară. Astfel, într-o [mai mult]

SJU Slatina: Sute de posturi pentru angajare. Se caută medici specialiști, asistenți, infirmiere, spălătorese

Sunt sute de posturi disponibile, anunță Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina; potrivit managerului unităţii, Angela Nicolae, în perioada următoare vor avea loc concursuri atât pentru angajarea unor medici în specialităţile cu deficit, cât şi pentru angajarea de infirmiere şi spălătorese. La unitatea medicală lucrează, în prezent, 250 medici, fiind acoperite 40 de specialităţi şi [mai mult]

România sprijină spitalul de campanie iordanian din Fâșia Gaza

Având în vedere situația de securitate din Orientul Mijlociu, care a generat și o criză umanitară în Fâșia Gaza, statul român, prin Guvernul României, Ministerul Afacerilor Externe, respectiv Ministerul Afacerilor Interne „a întreprins măsuri de monitorizare continue, pentru a oferi sprijin populației civile afectate” – anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Astfel, premierul României, Marcel [mai mult]

Academia Română, situată pe primul loc la nivel național în clasamentul instituțiilor de cercetare SCImago

Cel mai recent clasament SCImago pentru sectorul cercetare-dezvoltare situează Academia Română pe locul întâi în România din cele 46 de unități de cercetare reținute de acest sistem de evaluare (https://www.scimagoir.com/rankings.php?country=ROU§or=all). Performanța este dublată și de prezența în acest clasament a cinci institute de cercetare ale Academiei Române: Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni“, Iași: locul [mai mult]

Coaliţia „Votez pentru sănătate” propune alocarea a 9% din PIB pentru ca românii să beneficieze de servicii medicale la standarde europene

Speranţa de viaţă a românilor, conform statisticilor, este a treia cea mai scăzută din UE: 75,3 ani, faţă de 80,7 ani, media europeană, în condițiile în care un român ajuns la 65 ani mai speră la doar patru ani de viaţă sănătoasă, de două ori mai puţin faţă de media de pe continent. Membrii Coaliției [mai mult]

Reuniunea OMS/Europa Ecosistem de inovare pentru sănătatea publică – Crearea unui front de colaborare regional pentru valorificarea inovațiilor în domeniul sănătății

Inovația în sănătatea publică nu se referă doar despre tehnologie, subliniază într-o informare Oficiul European al Organizației Mondiale a Sănătății, ci privește: Dezvoltarea de noi modalități de a oferi sănătate oamenilor de pretutindeni, făcând-o mai rapidă, mai accesibilă și mai eficientă Crearea de noi strategii pentru prevenirea bolilor și promovarea sănătății care ajung la oamenii [mai mult]

Conducerea Spitalului Municipal Mangalia semnează contractul de finanţare privind investiţiile în sistemele informatice şi de infrastructură digitală

Reprezentanţii Spitalului Municipal Mangalia vor semna, în curând, contractul de finanţare privind investiţiile în sistemele informatice şi de infrastructură digitală pentru un proiect cu finanţare guvernamentală, prin programul PNRR, destinat unităţilor sanitare publice. Ministerul Sănătăţii a finalizat evaluarea documentaţiei depusă de către unitatea medicală, aceasta calificându-se pentru finanţarea obiectivului de investiţii. Proiectul se referă la [mai mult]

Galați: Spitalele din administrarea Primariei, finanţate, prin PNRR, cu peste 17 milioane lei pentru proiecte de digitalizare

Autoritățile locale din Galaţi precizează că spitalele pe care le are în administrare Primăria, respectiv Spitalul pentru Copii „Sfântul Ioan”, Maternitatea „Buna Vestire” şi Spitalul de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”, vor beneficia de o finanţare de peste 17 milioane lei, prin PNRR, pentru proiecte de digitalizare: „Proiectele pentru digitalizarea celor trei unităţi medicale aflate în administrarea [mai mult]

Ce înseamnă folosirea abuzivă a emblemelor de Cruce și Semilună Roșie?

Reprezentanții Crucii Roșii din România atenționează asupra consecințelor falsificării simbolurilor organizațiilor medicale, după cum urmează: Imitația: Utilizarea unui simbol care, prin forma și culoarea sa, poate fi confundat cu una dintre embleme: crucea roșie, semiluna roșie sau cristalul roșu. Subminarea: Orice utilizare a unei embleme incompatibilă cu dreptul internațional umanitar, de către persoane sau entități [mai mult]

Senat: Dispozitivele electronice – cu sau fără tutun – interzise minorilor

Potrivit unui proiect adoptat, marţi, în Senat, utilizarea dispozitivelor electronice cu sau fără tutun, în spaţii publice, este interzisă persoanelor sub 18 ani iar agenţii economici riscă să fie amendaţi contravenţional cu până la 15.000 lei şi sancţiunea complementară de închidere a unităţii dacă vând astfel de produse minorilor. Proiectul are ca obiect de reglementare [mai mult]

Anchetă realizată de Avocatul Poporului privind dificultăţile pe care le întâmpină persoanele cu dizabilităţi, respectiv pacienţii a căror situaţie socială determină prelungirea spitalizării

„Normalitatea unei comunități, a unei țări, nivelul ei de civilizație se traduce și prin modul în care societatea respectivă reușește să se îngrijească de copii, de bătrâni, de persoanele cu dizabilități, de persoanele care aparțin grupurilor vulnerabile” – se menționează în introducerea unui recent raport realizat de Avocatul Poporului cu privire la dificultăţile pe care [mai mult]

UNICEF România: Ghid de audiere a copiilor în proceduri judiciare, un instrument necesar pentru protejarea sănătății lor psiho-emoționale

Alternative Sociale și UNICEF în România au lansat astăzi lucrarea „Ghid de audiere a copiilor în proceduri judiciare”, destinat profesioniștilor care lucrează în domeniul judiciar (judecători, procurori, polițiști) sau serviciile sociale (asistenți sociali și psihologi); în cadrul evenimentului au fost discutate aspecte concrete legate de implementarea unei justiții prietenoase cu copiii, pornind de la principalele [mai mult]