Luni, în Amfiteatrul „George Emil Palade” din incinta Palatului Facultății de Medicină din Capitală s-a desfășurat deschiderea oficială a noului an universitar, în prezența ministrului Sănătății – prof.univ.dr. Alexandru Rafila. Acesta i-a îndemnat inclusiv pe cei 2.686 „boboci” care au trecut pentru prima oară pragul celei mai vechi și mai titrate instituții de învățământ superior [mai mult]
Categorie: Reglementare
SUUB, organizator al unui eveniment internațional privind strategii medicale și de reziliență în cadrul rolulului-cheie jucat de NATO în pregătirea pentru situații de urgență nucleară/radioactivă
În marja exercițiului național Valahia 2023, desfășurat de Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN), Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB), în parteneriat cu Universitatea de Stat din Moldova (USM), au susținut Conferința internațională „Strategia regională de răspuns medical ca parte a managementului dezastrelor în caz de urgență radioactivă cauzată de războiul din Ucraina”. „Această [mai mult]
Ministrul Sănătății: Spitalul Regional de Urgență Craiova, „într-o nouă etapă”
Spitalul Regional de Urgență Craiova a intrat într-o nouă etapă după ce au fost emise Autorizaţia de Construire și Autorizația de Desființare aferente Pachetului nr. 1 de lucrări – informează Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila „Pachetul 1 se referă la execuția lucrărilor preliminare de construcții pentru realizarea obiectivului de investiții Spital Regional de Urgență Craiova, respectiv, [mai mult]
Spitalul Municipal Adjud: Aparținătorii pacienților internați, informați prin SMS
În vederea îmbunătățirii comunicării cu rudele pacienților internați, Spitalul Municipal Adjud a implementat posibilitatea ca aparținătorul desemnat de pacient să poată fi informat prin intermediul unui SMS, despre secția sau compartimentul unde este internat pacientul, etajul, numele medicului curant şi numărul de telefon apelabil pentru informații despre starea de sănătate a pacientului. „La internare, [mai mult]
Spitalul de campanie de la Timişoara, deschis în perioada pandemiei de COVID-19 pe un standion, va fi desființat
Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvar, a anunţat, vineri, că spitalul de campanie deschis pe Stadionul CFR din Timişoara în perioada pandemiei de COVID-19, urmează să fie desfiinţat, iar arena va fi redată sportului: ”Am venit aici că să vedem stadiul în care Armata eliberează acest teren, pentru că a fost folosit pentru amplasarea unor facilităţi [mai mult]
Ministerul Sănătății: Parteneriat cu Departamentul de Justiție al SUA referitor la practicile anti-corupţie în sănătate
Ministrul Sănătăţii, prof. univ. dr. Alexandru Rafila a participat vineri, alături de reprezentanţi ai Departamentului de Justiție al SUA, la al doilea eveniment despre integritate şi practici anti-corupţie în sistemul de achiziţii publice în sănătate. Workshop-ul se adresează managerilor din sectorul sanitar, directorilor de achiziții publice, directorilor de spitale, autorităților locale, primarilor și reprezentanților caselor județene [mai mult]
„Gustos și sănătos în farfuria din spital”: Parteneriat pentru îmbunătățirea meniurilor copiilor spitalizați
La Spitalul de Copii „Dr. Victor Gomoiu”, administrat de ASSMB, a fost lansat programul „Gustos și sănătos în farfuria din spital”, care vizează îmbunătățirea meniurilor din spitalele de pediatrie. Inițiativa aparține Asociației „Din Grijă Pentru Copii”, cu sprijinul Asociației Române de Educație în Alergii (AREA) și al Asociației „Lumea Emei” care, în baza unui parteneriat [mai mult]
Iași: Centrul de Promovare a Sănătăţii, proiect dedicat cetăţenilor ucraineni stabiliţi temporar
Societatea Naţională de Cruce Roşie din România, în parteneriat cu filiala de Cruce Roşie Iaşi şi Crucea Roşie Franceză, au inaugurat Centrul de Promovare a Sănătăţii, un proiect dedicat cetăţenilor ucraineni stabiliţi temporar în Iaşi, cât şi persoanelor vulnerabile din comunitate. Centrul de Promovare a Sănătăţii din Iaşi oferă acces gratuit la servicii de medicină [mai mult]
Angiografe performante pentru două spitale din Capitală și Tg. Mureș
Ministerul Sănătăţii a finanţat achiziţionarea unor angiografe performante pentru Spitalul Universitar de Urgență din București și Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş. „Spitalul Universitar de Urgență din București beneficiază de două echipamente moderne, cu fonduri de la Ministerul Sănătății. Investiția s-a ridicat la cca 10 milioane de lei pentru achiziționarea și [mai mult]
Ministrul Sănătății: „Băieţii până la 18 ani vor avea dreptul de a se vaccina gratuit, la fel ca și fetele” împotriva HPV
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a precizat, joi, că băieţii cu vârsta de până la 18 ani inclusiv se vor putea vaccina gratuit cu vaccinul antiHPV, la fel cum se întâmplă în cazul fetelor: „Până la sfârşitul anului vom introduce şi vaccinul HPV la acelaşi sistem de decontare. Marea noutate este faptul că băieţii până la [mai mult]
Celebrul chitarist Al Di Meola a suferit un infarct la Arenele Romane. A fost internat la Spitalul „Bagdasar-Arseni”
Apreciatul chitarist american Al Di Meola a fost internat cu probleme cardiace, miercuri seară, la Spitalul „Bagdasar-Arseni” din Bucureşti. Cunoscut chitarist de jazz, în vârstă de 69 ani, a suferit un infarct în timpul concertului pe care l-a susținut miercuri seară la București, la Arenele Romane. El fost dus de urgență la Spitalul Bagdasar Arseni, [mai mult]
Ministrul Cercetării: „Toate oportunităţile pe care AI le aduce sunt luate în considerare în Strategia Naţională pentru Inteligenţa Artificială, pe care ministerul a lansat-o chiar în această săptămână în dezbatere publică”
Inteligenţa artificială (IA), dezvoltată şi utilizată în mod responsabil şi etic, ar trebui să fie la dispoziţia tuturor – a transmis ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan Gruia, joi, în cadrul celei de-a VI-a ediţie a Stress Congress 2023, cu tema „Provocările Digitalizării în Managementul Medical al Stresului”: „Inteligenţa artificială poate fi utilizată pentru [mai mult]













