Cadrele medicale din Botoșani au întrerupt activitatea, solicită majorări salariale

Personalul TESA, cel auxiliar de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati, Spitalul Municipal Dorohoi şi de la Spitalul de Recuperare Sfântul Gheorghe din municipiul Botoşani au protestat, joi, în curtea unităţilor medicale, în semn de nemulţumire faţă de inechităţile salariale din sistem; aceștia au întrerupt activitatea timp de cel puţin o oră, cerând majorări salariale la [mai mult]

Federația Sanitas

SANITAS avertizează guvernanții: „Restricționarea accesului populației la serviciile de sănătate, poate conduce spre o uriașă revoltă socială care va fi greu de aplanat”

Federația SANITAS din România transmite într-un comunicat că susține salariații din DSP-uri și personalul nemedical din unitățile sanitare care, în zilele acestea, „protestează în pichete spontane pentru a-și manifesta nemulțumirea față de deciziile parlamentarilor români care au legiferat creșteri de venituri pentru o categorie restrânsă de salariați, nedreptățindu-i grav pe cei pe care, cu foarte [mai mult]

Conducerea ASSMB avertizează Guvernul asupra riscului ca activitatea medicală din spitale să fie blocată din cauza lipsei de personal medical

Conducerea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) atenţionează asupra lipsei personalului din unităţile sanitare, reamintind că a solicitat de patru ori deblocarea posturilor: „În curând, o să fim în situația de a nu mai putea asigura continuitatea actului medical din lipsă de personal. Spitalele nu mai au suficienți medici și duc lipsă de personal [mai mult]

Șef lucr. dr. Beatrice Mahler: „Utilizarea tutunului în rândul tinerilor amplifică și probabilitatea utilizării altor droguri”

„Știați că în România datele statistice publicate la nivel european precizează că prevalența consumului de tutun este de 40,8%, cu 48,6% pentru bărbați și 32,9% pentru femei? Astăzi, a treia zi de joi a lunii noiembrie, este Ziua Națională fără Tutun un moment de reflecție față de problematica tutunului și nevoia intensificării măsurilor în acestă [mai mult]

„Vă invităm să petrecem două zile împreună fără fumuri” – Campanie organizată de INSP cu prilejul Zilei Naționale fără Tutun și a Zilei Mondiale de Luptă împotriva Bronhopneumoniei Cronice Obstructive

A treia zi de joi a lunii noiembrie, marchează în fiecare an, Ziua Națională fără Tutun, prilej în care celebrăm un stil de viață sănătos – informează Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) în contextul în care fumatul este principala cauză de deces prevenibilă în lume, cea mai importantă cauză de deces în Uniunea Europeană [mai mult]

Acad. prof. dr. Leon Dănăilă: Dansul, călătoriile, somnul adecvat și lecturile – modalitățile simple care vă îmbunătățesc funcțiile creierului

„Ataşamentul meu pentru această profesie poate fi concretizat în faptul că neurochirurgia poate face parte din sfera profesiunilor creative, înălţătoare, ca port-drapel şi Regină a îndeletnicirilor chirugicale!” – declara cândva acad.prof.dr. Leon Dănăilă, reputatul neurochirurg care a efectuat peste 40.300 intervenţii chirurgicale, dintre care 21.791 cu microscopul operator, 729 cu laserul şi 17.780 fără microscop [mai mult]

Primul Helpline din România dedicat tinerilor și adolescenților pentru sănătatea sexuală, reproductivă și combaterea violenței de gen, lansat de Asociația Moașelor Independente

Asociația Moașelor Independente (AMI) a lansat primul helpline, la nivel național, dedicat tinerilor și adolescenților pentru sănătatea sexuală și reproductivă și combaterea violenței de gen, la care aceștia pot primi informații sigure și consiliere privind sănătatea reproductivă, prevenirea abuzurilor, educație privind consimțământul, servicii medicale sigure pentru sănătatea sexuală și reproductivă, inclusiv prin telemedicină, și pot [mai mult]

România, reprezentată la de-a 7-a Conferință de Educație a Asociației Europene a Moașelor (European Midwives Association – EMA)

Asociația Moașelor Independente (AMI) anunță vești importante pentru consolidarea profesiei de moașă și creșterea calității îngrijirilor și siguranței pentru femei. Reprezentanți din 27 țări europene au lucrat, în cadrul celei de-a 7-a Conferință de Educație a Asociației Europene a Moașelor (European Midwives Association – EMA), pentru a elabora rezoluții care să pledeze pentru politici mai [mai mult]

Crucea Roșie: Cum te poți înscrie la cursurile de instructor prim-ajutor

Crucea Roșia Română face înscrieri în vederea formării de instructori de prim-ajutor. Conform unei postări pe pagina organizației, profilul voluntarilor trebuie să corespundă următoarelor aspecte: • Criterii minime: – Vârsta – 18 ani – Nivel studii – absolvent de liceu, cu diplomă de bacalaureat – Dorința și disponibilitatea de a activa în domeniul primului ajutor [mai mult]

Trei propuneri referitoare la pensiile angajaților din Sănătate înaintate Ministerul Muncii, vineri, de ”Solidaritatea Sanitară”

Federația ”Solidaritatea Sanitară” din România a înaintat astăzi Ministerul Muncii propunerile organizației referitoare la proiectul de Lege privind sistemul public de pensii, publicat la data de 31 octombrie, în secțiunea Transparență decizională. Acestea vizează: recompensarea muncii suplimentare (fie în cadrul aceluiași CIM, fie în cadrul mai multor CIM-uri) prin acordarea de perioade suplimentare la stagiul [mai mult]

„Ce, cât și cum mănâncă un copil isteț!”- Campanie de prevenire a obezității în rândul elevilor

„O alimentație bogată în legume și fructe, consum de cereale integrale, înlocuirea prăjiturilor cu fructe, consumul de apă, nu de alte băuturi îndulcite, limitarea consumului de sare la cel mult jumătate de linguriță pe zi, încurajarea copilului să facă mișcare cel puțin 60 de minute în fiecare zi, toate sunt măsuri de intervenție aflate la [mai mult]

Ministerul Sănătății: Au început demersurile pentru digitalizarea sistemului de raportare al stocurilor de medicamente

Ministerul Sănătăţii infomează că a fost demarată procedura pentru digitalizarea sistemului de raportare al stocurilor de medicamente; investiţia – realizată în parteneriat cu Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale – este în valoare de peste 200.000 euro, finanţată prin PNRR iar implementarea proiectului presupune crearea unei [mai mult]